Transplant salvator, într-o sală de operații din Iași
Dimensiune font:
O femeie din Galaţi, mamă a patru copii, a fost salvată de o echipă de medici de la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi, care i-au transplantat un ficat nou. Donatorul este o persoană aflată în moarte cerebrală la un spital din Bucureşti.
Ieri, coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr Raluca Neagu Movilă, a spus că beneficiara transplantului hepatic este o femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a patru copii, din judeţul Galaţi. Ea se afla în comă când a fost transferată cu o ambulanţă la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi. „Pacienta nu ştia că are probleme medicale. Crezând că este răcită, ea a luat paracetamol. Pentru că în continuare nu se simţea foarte bine, s-a prezentat la un spital din Galaţi. Se pare că avea o intoxicaţie de paracetamol şi o insuficienţă hepatică pe fondul unei hepatite cu virus B”, a spus dr Raluca Neagu Movilă.
După ce a fost adusă la Iaşi a început lupta contra cronometru pentru salvarea femeii pe care patru copilaşi o aşteptau acasă. A fost o mobilizare exemplară a echipelor medicale chirurgicale de la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi şi Spitalul Universitar Bucureşti, donatorul fiind o persoană din Bucureşti aflată în moarte cerebrală. „Pacienta a fost adusă în UPU, fără să se poată preciza toxicul, şi internată ulterior la Terapie Intensivă. Pentru grefa hepatică s- a declanşat solicitarea de transplant în urgenţă. S-a găsit un donor aflat în moarte cerebrală la Spitalul Universitar Bucureşti, o femeie de 56 ani. Un medic chirurg din Spitalul Sf. Spiridon împreună cu coordonatorul naţional de transplant au recoltat ficatul donatoarei aflate în Spitalul Universitar Bucureşti. Grefa a fost adusă la Iaşi cu avionul de linie. La Spitalul Sf. Spiridon echipa chirurgicală a fost condusă de prof. Cristian Lupaşcu, iar cea de ATI a fost condusă de dr. Blaj. La intervenţia de transplant a participat şi medicul gastroenterolog Irina Gârleanu”, a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, şefa UPU şi purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf.Spiridon”.
Medicii spun că după operaţie pacienta se simte bine. „Sperăm ca post transplant evoluţia stării de sănătate a pacientei să fie mult favorabilă. Până la externarea sa este însă mult de muncă. Pacienta va rămâne în grija şi supravegherea gastroenterologului Irina Gârleanu”, a spus dr Cimpoeşu. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau