Trei tâlhari au lovit cu bestialitate o nonagenară, i-au băut vinul şi i-au mâncat gogonelele
Dimensiune font:
Alin M. (19 ani) locuieşte într-un sat din sudul judeţului, e fiu de tâlhar şi a dovedit din plin că aşchia nu sare departe de trunchi. În după-amiaza zilei de 20 decembrie a anului trecut, întâmplarea a făcut ca el să se afle la magazinul din localitate şi să asculte, fără voia lui, o discuţie dintre două bătrânele. Una îi spunea celeilalte că se teme să-şi ţină economiile la bancă şi că e convinsă că-i mult mai sigur şi se simte mai liniştită cu banii puşi în plic, sub covor. Banii de îngropăciune şi cele creştineşti de după...
„Mamă, ce pont!”, a exclamat în gând Alin, care locuieşte la doar câteva case distanţă de ţaţa Ileana (95 de ani), cea care privea bancherii cu multă suspiciune. Junele n-a mai stat o clipă pe gânduri, şi-a cumpărat o napolitană ieftină, apoi a zbughit-o spre casa părintească, pentru a-i da raportul tatălui Mihai, un vechi rechin al puşcăriilor. Acesta a luat imediat decizia: „strângem gaşca şi, la noapte, dăm atacul!”. I-a convocat pe nepotul Titel R. (23 de ani) şi vărul Lixandru C., având deja făcut planul loviturii. Lixandru a declinat oferta de afacere, spunând că-i abia ieşit din Penitenciar şi nu are chef să se întoarcă prea repede acolo. Titel a acceptat cu entuziasm, deşi se afla în termenul de supraveghere de după o tâlhărie şi fusese liberat condiţionat.
La ora 22.00, cei trei au pornit acţiunea, dar, mai întâi, şi-au făcut încălzirea. Au sărit gardul gospodăriei ţaţei Ileana şi s-au dus direct în beci, unde au golit o damigeană cu vin roşu. Cum Alin cam „prindea posturi străine”, tatăl l-a remontat, îndopându-l cu gogonele şi castraveţi muraţi, produse aflate la discreţie în beci.
Se scursese deja o oră de când se aflau acolo, aşa că Mihai a dispus tinerilor săi complici că-i momentul să treacă la treabă. Au ieşit din beci şi au înconjurat casa. Titel a spart cu pumnii geamul de la bucătărie, în timp ce Alin a forţat, cu un cuţit, uşa de la intrare. Nonagenara s-a trezit din cauza zgomotelor, s-a ridicat din pat şi s-a dus să vadă ce se întâmplă. Bandiţii erau deja în locuinţa ei. Rutinatul recidivist Mihai a lovit-o brutal, cu pumnii şi picioarele, culcând-o la pământ. Titel, înarmat cu un ciocan, i-a strigat: „te omor, te omor, scoate banul!”. Înfiorată, bătrâna le-a spus unde-şi ţine economiile. În plicul cu factura de curent, sub covorul din sufragerie. Alin s-a dus acolo şi a luat plicul. Înăuntru erau 3.600 lei. În acest timp, Mihai şi Titel au improvizat un căluş dintr-un prosop, l-au pus în gura victimei, apoi au plecat încântaţi de succesul loviturii. Nu înainte de a mai da o raită prin beci, de unde au luat o damigeană şi un borcan cu murături. La plecare i-au luat Ilenei şi telefonul mobil, ca să nu poată suna la 112.
De la casa Ilenei, cei trei s-au dus direct la gară şi au luat primul tren. Au ajuns în Vaslui. În gară au aruncat la gunoi telefonul mobil, deoarce mai mult îi încurca, au închiriat o cameră de hotel şi s-au pus pe chefuit.
În ciuda vârstei înaintate, victima a izbutit să se dezlege şi să-şi scoată căluşul, apoi a mers pe jos, în toiul nopţii, aproximativ cinci kilometri, până la postul de poliţie, unde a reclamat tâlhăria. Bandiţii au fost prinşi după doar câteva zile, apoi a urmat procesul. Sentinţa a venit la finele săptămânii trecute. Mihai, patru ani şi şase luni. Titel, din cauza stării de recidivă postcondamnatorie, cinci ani şi nouă luni. Mezinul, Alin, cel cu pontul, trei ani şi şase luni. Toţi, cu executare, evident. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau