Un băiat în vârstă de 12 ani, din localitatea Dumeşti, a fost bătut în incinta şcolii în urma unor discuţii cu un bărbat de 61 ani
Dimensiune font:
Poliţiştii au demarat o anchetă după ce un băiat în vârstă de 12 ani, din localitatea Dumeşti, a fost bătut în incinta şcolii în urma unor discuţii cu un bărbat de 61 ani.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, copilul a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital.
‘Poliţia a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie, de 44 de ani, cu privire la faptul că fiul ei de 12 ani a fost victima unei agresiuni. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă, fiul acesteia, în timp ce se afla în incinta unităţii de învăţământ din comuna Dumeşti, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu un bărbat de 61 de ani, ar fi fost lovit. La faţa locului a intervenit un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri minorului, ulterior fiind transportat la spital. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă’, a transmis IPJ Iaşi.
Sursa citată a mai menţionat că vor continua cercetările în vederea clarificării întregii situaţii de fapt, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau