Un dirijor celebru din Rusia va deschide stagiunea Filarmonicii „Moldova”
Dimensiune font:
Orchestra simfonică și Corul academic „Gavriil Musicescu” ale Filarmonicii „Moldova” Iași invită publicul la un concert vocal-simfonic extraordinar dedicat deschiderii stagiunii 2021- 2022. Evenimentul va avea loc vineri, 1 octombrie, de la ora 19, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Sub bagheta dirijorului Anton Shaburov, artiștii filarmonicii vor oferi publicului două dintre celebrele lucrări ale compozitorului Ludwig van Beethoven: Uvertura Egmont, op. 84 și Simfonia a IX-a în Re minor pentru soliști, cor și orchestră, op. 125. „Este cea de-a 79-a stagiune a filarmonicii și cea de-a 26-a deschisă sub directoratul meu. Ne dorim să oferim ieșenilor spectacole de înaltă ținută artistică pentru că avem artiști foarte buni. Orchestra noastră este una dintre cele mai bune din țară. Mă bucur că am reușit să îl aducem la Iași și pe dirijorul Anton Shaburov, un nume care promite foarte mult”, a spus managerul Filarmonicii, maestrul Bujor Prelipcean.
După ce a câștigat premiul I la Concursul 9 de dirijare „Jeunesses Musicales” din București (în august 2018), Anton Shaburov este considerat unul dintre cei mai promițători tineri dirijori ruși. Alte reușite includ Premiul I la Concursul Internațional de Dirijat „Felix Mendelssohn” (2016) și Marele Premiu, împreună cu premiul special al publicului la Concursul de Dirijat al Rusiei „Ilya Musin” (2013). În august 2021, Anton Shaburov a devenit dirijor principal și director artistic al Orchestrei Simfonice Rostov (Rostov pe Don, Rusia). În calitate de dirijor invitat, Anton Shaburov a cântat cu Orchestra Simfonică Mariinsky din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonicii din Moscova, Orchestra Simfonică de Stat din Moscova, Orchestra Simfonică „Ceaikovski” (Orchestra Simfonică Radio din Moscova). Orchestra „George Enescu”, Orchestra Simfonică MAV din Budapesta, Orchestra Filarmonicii Kodaly din Debrecen, Orchestra de Cameră I Solisti Aquilani, Orchestra Filarmonicii Plovdiv, Orchestra Filarmonicii Iași, Orchestra Simfonică Heilongjiang din Harbin, Orchestra Filarmonică Nijni Novgorod și Orchestra Simfonică de Stat Tatarstan din Kazan, printre altele. Absolvent a două mari instituții muzicale rusești - Conservatorul de Stat Ural „Mussorgsky” și Conservatorul de Stat „Ceaikovski” din Moscova, Anton Shaburov a studiat la Moscova, a studiat dirijatul cu legendarul profesor Gennady Rozhdestvensky. „M-am luptat ca să-l aduc la Iași și am reușit. Vreau ca Anton Shaburov să fie o prezență constantă la Filarmonica Moldova, inclusiv să mergem împreună la Festivalul George Enescu, unde mereu am făcut o impresie bună, evident că și la ediția din acest an, dovadă și scrisoarea primită din partea directorului acestui important eveniment muzical, Mihai Constatinescu”, a spus Bujor Prelipcean. Ca manager, planurile sale se focalizează pe un obiectiv important – repararea sălii „Ion Baciu”, demers la finalul căruia va începe o nouă ofensivă culturală. „Vreau să aduc la Iași concursuri importante, cum ar fi celebrul Jeunesses Musicales, dar și să organizăm noi competiții de rang înalt, cum ar fi unul dedicat orchestrelor din țară. Trebuie să dovedim că Iașul este între-adevăr un oraș cultural, nu doar să vorbim despre acest lucru”, a completat maestrul Bujor Prelipcean. Cât privește renovarea sălii „Ion Baciu”, avizele sunt obținute (pentru un an!) și este nevoie de finanțare care ar trebuie să vină prin PNRR. „Să sperăm că printre autostrăzi, căi ferate și alte proiecte de infrastructură își va face loc și sala Filarmonicii. Pentru cei care nu știu, a fost amenajată într-o fostă capelă și cred că are îngerul ei păzitor”, a adăugat Bujor Prelipcean. În concertul de deschidere a stagiunii, alături de Corul academic „Gavriil Musicescu”, dirijat de Bogdan Cojocaru, vor cânta soprana Cristina Grigoraș, mezzo-soprana Maria Miron Sîrbu, tenorul Florin Guzgă și basul Andrei Yvan.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau