Un ieșean a vrut să vadă cât de bine sunt păzite frontierele din Prisăcani și s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au depistat în trafic, un ieşean care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice, acesta aflându-se în stare avansată de ebrietate.
În data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti -I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Prisăcani, un autoturism, condus de un ieşean în vârstă de 47 de ani.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana a fost condusă la Institutul de Medicină Legală Iași, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau