Un luptător anticomunism, Cetățean de Onoare al Iașului
Dimensiune font:
Alături de Asociația „14 Decembrie 1989” Iași, Primăria Municipiului Iași a organizat o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 34 de ani de la începutul Revoluției Române din decembrie 1989.
Programul a inclus depunerea de jerbe de flori la placa comemorativă din Piața Unirii, iar apoi, în Sala „Vasile Pogor” din Palatul Roznovanu, simpozionul „Iași, 14 – 22 decembrie 1989”.
Cu această ocazie, primarul Mihai Chirica a înmânat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Iași lui Ioan Grădinaru, un luptător autentic împotriva regimului comunisto-ceaușist.
Ioan Grădinaru s-a născut pe 3 aprilie 1955 în comuna Şipote, din județul Iaşi, iar în noiembrie 1987 era angajat ca lăcătuş mecanic la Autocamioane Braşov. În aceste împrejurări, Ioan Grădinaru a participat la Revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, fapt pentru care a fost arestat, anchetat şi strămutat cu domiciliul obligatoriu în orașul nostru, soţia şi copiii rămânând în Braşov. Familia se va întregi după aproape doi ani, stabilindu-se definitiv în Iaşi.
„Cu gândul la toți cei care de-a lungul deceniilor nu și-au plecat capul în fața dictaturilor, să luptăm în continuare pentru dreptate și adevăr, astfel încât să putem privi cu încredere în viitor!”, a spus primarul Mihai Chirica. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau