Un nou cetățean de onoare al Iașului
Dimensiune font:
Este vorba de Stelian Traian Dumistrăcel, filolog și publicist, doctor în filologie
Consilierii locali ieșeni se pregătesc să desemneze în ședința ordinară din această săptămână un nou cetățean de onoare al Iașului. Este vorba de profesorul universitar dr. Stelian Traian Dumistrăcel, filolog și publict cunoscut în special pentru contribuțiile sale în domeniul dialectologiei, foneticii, lexicologiei sau etimologiei. Din impresionanta activitate didactică și științifică a profesorului Stelian Traian Dumistrăcel amintim: este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2010), colaborator la reviste literare (peste 400 de articole cu tematică generală de cultivare a limbii), autor a 10 volume, coautor la alte 12 și peste 300 de studii şi articole din domeniul lingvisticii, tipărite în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate (Franţa, Germania, Republica Moldova), precum şi în volume ale unor manifestări ştiinţifice internaţionale desfăşurate în aceste ţări, dar şi în Italia şi Spania. A contribuit la dezvoltarea şi perfecţionarea activităţilor academice în cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău ca profesor asociat la Facultatea de Litere, în perioada 2004 -2005, coordonator de teze de doctorat, susţinute de cadre didactice ale Facultăţii de Litere, prin participarea la proiecte de cercetare și ca membru în comitetul ştiinţific şi colaborator al revistei „Studii şi cercetări ştiinţifice. Seria filologie”. Din 2001 este profesor titular la Departamentul de Jurnalistică și Științele Comunicării la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Este născut pe 19 august 1937 la Zvoriștea (Suceava). Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau