Un septuagenar a scos cu burghiul unghiile vecinului
Dimensiune font:
* i-a mai dat şi un par în cap, ca supliment * cu toate acestea, a scăpat de procesul penal pentru „lovire sau alte violenţe” * a fost amendat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar contravenţia din seara respectivă a căpătat valoare de „lucru judecat”
Bătrânelul Victor R. (70 de ani) a dobândit celebritatea locală în comuna lui de lângă Iaşi în seara de 14 septembrie 2019. Era în jurul orei 18.00, când Victor s-a luat la sfadă cu mult mai tânărul consătean Nicolai M. (56 de ani). Injuriile au degenerat rapid într-o confruntare fizică, iar septuagenarul a apelat la un par şi un burghiu pentru a tranşa disputa. Şi-a lovit adversarul cu bâta în moalele capului, iar după ce acesta din urmă s-a prăbuşit la pământ, Victor a adus din casă un ditamai burghiul, de aproape jumătate de metru lungime, cu care a scos unghiile lui Nicolai, spre uluirea sătenilor ce asistau la conflict. Urletele înfiorătoare ale victimei au făcut necesară sosirea unui echipaj al poliţiei. Agenţii n-au stat mult pe gânduri, au întocmit pe loc un proces verbal, amendându-l pe Victor, în lipsă, pentru "tulburarea liniştii şi ordinii publice". Acesta îşi luase burghiul şi parul, refugiindu-se în casă şi trăgând zăvorul.
Nicolai a ajuns la Spitalul "Sf.Spiridon", unde a rămas mai bine de două săptămâni. După externare, a făcut plângere penală, iar când a început procesul, pe 23 martie a.c., s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei drept daune morale.
Audiat, Victor a declarat că Nicolai a lovit primul şi că el doar s-a apărat, ripostând cu parul, apoi a vreut să-i dea o lecţie constăteanului şi, de aceea, i-a scos unghiile cu burghiul.
Analizând toate actele depuse la dosar, magistraţii au constatat că în rechizitoriul remis instanţei „sub aspectul comiterii unei fapte apreciate ca fiind infracţiune - tulburarea ordinii şi liniştii publice-, după ce anterior se desfăşurase împotriva sa o procedură administrativă finalizată prin întocmirea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (ce reprezintă, după cum s-a precizat anterior, o procedură „în materie penală” de sancţionare), a existat o dublare a procedurilor, constatându-se aşadar imposibilitatea exercitării în continuare a acţiunii penale cu referire la existenţa autorităţii de lucru judecat”. Ca atare, s-a încetat procesul penal pentru „tulburarea liniştii şi ordinii publice”, pensionarul fiind condamnat doar pentru lovire sau alte violenţe. A primit un an cu suspendare, iar în ce priveşte daunele morale, judecătorii au apreciat că 3.000 lei reprezintă o sumă suficientă pentru a compensa pierderea unghiilor scoase cu burghiul. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau