Un sucevean și-a deshumat „fratele” de credință, după ce l-a visat de câteva ori într-o noapte
Dimensiune font:
* profanatorul s-a deplasat la cimitir venind dintr-o localitate vecină, noaptea, iar spre dimineață, pe la ora 3, s-a apucat de săpat la mormânt * în momentul în care a ajuns la sicriu, individual i-a sunat pe membrii familiei defunctului, pentru a-i anunța că… mortul a înviat * evident, s-a ales cu dosar penal și cu o internare la Psihiatrie
Întreaga comunitate din satul sucevean Corocăiești, comuna Verești, a primit cu stupoare vestea adusă de preotul paroh, care a constatat, marți, că un mormânt din cimitir a fost profanat. Însă, surpriza a fost și mai mare când au aflat că autorul acestui gest reprobabil este „fratele” de credință al unui bărbat decedat recent. Acesta l-ar fi visat pe cel îngropat de câteva ori și a socotit că e un semn trimis din sicriu și trebuie neapărat să-și dezgroape aproapele.
În dimineața zilei de 2 aprilie, în jurul orei 9.30, polițiștii Secției Rurale Ipotești au fost sesizați prin 112 de către preotul paroh al Bisericii cu hramul Sfânta Treime Corocăiești despre faptul că un mormânt situat în cimitirul nou a fost profanat. Preotul deține în administrare Cimitirul Sf. Apostol Toma și fusese anunțat despre acest caz de familia unui cunoscut localnic, îngropat săptămâna trecută - Viorel Petrescu, fost lider al mișcării religioase „Oastea Domnului”.
Deplasându-se la fața locului, preotul a observat că cele spuse de membrii familiei se confirmă, respectiv mormântul este săpat, pământul înlăturat, iar capacul sicriului este deschis, motiv pentru care a sesizat organele de poliție.
Autorul – Ilie R., în vârstă de 45 de ani, din Stroiești, a recunoscut comiterea faptei. Acesta, membru și el al cultului „Oastea Domnului”, susține că a fost prezent la înmormântarea liderului de cult, desfășurată în data de 28 martie, apoi l-a visat, peste noapte, pe „fratele” Viorel, interpretând visul ca pe un semn divin.
Profanatorul s-a deplasat de la Stroiești noaptea, iar spre dimineață, pe la ora 3, s-a apucat de săpat la mormânt. În momentul în care a ajuns la sicriu, individual i-a sunat pe membrii familiei defunctului, pentru a-i anunța că… mortul a înviat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, iar bărbatul va fi internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, pentru a se stabili dacă a avut discernământ la comiterea faptei. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau