Un tânăr sprijinit de părintele Damaschin vrea să devină marinar
Dimensiune font:
Totul a început acum zece ani, când părintele Damaschin a aflat de povestea lui Ștefan și a mamei sale care se chinuia să crească singură cinci copii. Cu susținerea oamenilor din țară și din străinătate, familia lui Ștefan a reușit să ducă o viață normală, fără să le lipsească ceva...
Acum, tânărul a absolvit Colegiul Tehnic „Mihai Sturdza” din Iași și își dorește să devină marinar. „Acum mai bine de 10 ani, într-un capăt al lumii, aproape de malul Prutului, aveam să cunoaștem o mamă singură, fără prea multă speranță pentru viitorul celor 5 copilași pe care îi creștea cu multă greutate. Tot atunci a intrat în viața noastră Ștefănel. Or fi ele mari apele Prutului, dar multe posibilități nu prea oferă. Și, pe de altă parte, la ce perspective poti visa dintr-un cătun uitat al Moldovei? Poate agricultură de subzistență, muncă cu ziua ori drumuri fără de sfârșit între țări străine și acasă, în speranța unui viitor”, a spus părintele Damaschin.
Parcursul nu a fost unul ușor, însă tânărul a reușit, cu sprijinul părintelui, să termine cu bine școala. Mai are un singur pas de parcurs: Bacalaureatul, după care își poate îndeplini un mare vis: marina. „Dumnezeu a lucrat cum numai El știe mai bine, iar din grăuntele faptelor bune, prin muncă și perseverență, astăzi ne bucurăm de roade. Spun asta pe de o parte pentru că Ștefan al nostru, este un flăcău de toată nădejdea, cu un suflet curat și o inimă mare, gata să sară oricând în ajutor celui în nevoie. Pe de altă parte, toți acești ani de muncă s-au încununat cu cea mai mare realizare a sa, la care visează de ceva vreme: marina. Ce bucurie, ce responsabilitate și ce onoare este să îți aperi țara din postura unui soldat marin. Dragul nostru, mă rog Bunului Dumnezeu să-ți fie aproape în orice furtună și să te aducă teafăr la liman, oricât de departe ar părea țărmul!”, a conchis părintele. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau