Video | Percheziții de amploare în Iași: Români păcăliți cu locuri de muncă în Marea Britanie și duși la muncă forțată

DIICOT   2957200

Dimensiune font:

| 27-04-2022 21:33

 Miercuri, 27 aprilie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au efectuat 13 percheziții domiciliare, în județul Iași, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și spălare a banilor. Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare britanice prin intermediul EUROJUST.

Astfel, în cursul anului 2021 s-a încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv Northamptonshire Police, cercetările efectuându-se în comun în cadrul operaţiunii „Booker”.

Acest tip de cooperare sub egida Eurojust este cunoscut și sub denumirea de Joint Investigation Team (JIT).

În cursul acestei săptămâni, patru polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași s-au aflat în Marea Britanie, pentru acordarea de suport operativ, în vederea realizării acțiunii.

În cauză, s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2018, în orașul Târgu Frumos, județului Iași, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat până în anul 2022, în scopul obținerii unor sume de bani din exploatarea prin muncă a unor persoane.

Astfel, membrii grupului ar fi racolat, în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2022, 12 persoane (bărbaţi și femei) și, sub pretextul oferirii unor locuri de muncă în străinătate, le-ar fi transportat în Marea Britanie, unde acestea ar fi fost exploatate, fiind supuse la executarea unor munci în mod forţat.

Persoanele ar proveni din rândul persoanelor vulnerabile, cu o situaţie familială şi materială precară și ar fi fost ademenite prin promisiunea unui loc de muncă bine remunerat şi posibilitatea unui trai mai bun peste hotare.

Odată ajunse pe teritoriul Marii Britanii, persoanelor le-ar fi fost luate documentele de identitate, ar fi fost cazate în condiții insalubre și forțate să lucreze până la 16 ore pe zi, în fiecare zi, fără să fi fost remunerate pentru munca prestată sau ar fi primit sume modice de bani în schimbul activităților efectuate.

De asemenea, cardurile bancare emise în vederea încasării salariilor de către persoanele vătămate ar fi fost reținute de membrii grupului infracțional organizat, iar acestea ar fi fost silite să continue să muncească, prin recurgerea la agresiune verbală și fizică, fiind împiedicate să părăsească teritoriul Marii Britanii.

În această modalitate, membrii grupării ar fi obținut sume importante de bani de pe urma exploatării prin obligarea la muncă forțată pe teritoriul Marii Britanii a mai multor persoane, sume care, de-a lungul timpului, ar fi fost transferate în România și investite, prin interpuși, în bunuri mobile și imobile (autoturisme de lux și vile), precum și în proiecte imobiliare (blocuri de locuințe și spații comerciale), în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Din activitățile de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că ar fi fost recrutate 12 persoane în scopul exploatării prin muncă în beneficiul grupului infracțional organizat, cercetările vizând 14 persoane, despre care există bănuiala că ar fi fost implicate în activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării: 170.000 de euro, 220.000 de lei, 70.000 de coroane daneze, 13.000 de dolari, un autoturism de lux, 2 arme cu aer comprimat deținute fără autorizație necesară, telefoane mobile și înscrisuri.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, 14 persoane, despre care există bănuiala că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi din cadrul I.P.J. Iași, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
 Bilanț de excepție al Operei Iași în 2024. Primul spectacol din 2025 al teatrului liric ieșean are loc pe 9 ianuarie
03/01/2025 13:45

    Opera Natională Romană din Iasi pregăteste in aceste zile primul spectacol al anului, „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, care va avea loc pe 9 ianuarie, de la ora 18: ...

Planul roșu a fost activat la Suceava: Un microbuz s-a răsturnat, mai multe victime sunt încarcerate
03/01/2025 12:27

Accident extrem de grav la Suceava, unde a fost deja activat planul rosu! Un microbuz cu 7 pasageri a ieşit in afara părţii carosabile vineri, pe raza localitatii Ciumarna, din judeţulSuceva. Două persoane ...

Semne rele anul are! Ordonanţa „trenuleţ” pune pe picior de război sindicaliștii ieșeni
03/01/2025 08:42

* salariaţii din invăţămantul preuniversitar şi sănătate sunt nemulţumiţi de prevederile proiectului ordonanţei „trenuleţ” * sindicaliştii din invăţămantul preuniversitar solicită Gu ...

Scade numărul pensionarilor „săraci”, crește numărul pensionarilor „speciali”
03/01/2025 08:37

 * in ultima lună a anului trecut, numărul pensionarilor aflati in plată, la Iasi, a ascăzut la 158.529 * acelasi trend, de scădere, se inregistrează si la nivel national, in contrast, insă, cu num ...

Jurnal de călătorie în Alsacia și Tirol
03/01/2025 08:17

În perioada adolescentei, tinerii traversează etape esentiale de formare a identitătii si dezvoltare personală. Călătoriile si practicarea jurnalului de sine reprezintă două instrumente valoroase c ...

Judeţul Iaşi încheie 2024 cu o uşoară creştere a numărului de şomeri
02/01/2025 23:59

  Concret, in acest moment, in evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi sunt inregistraţi 10.074 şomeri (din care 4.609 femei) În ceea ce priveşte mediul de rezide ...

„Demolatorii” ieşeni condamnaţi în 2024
02/01/2025 23:59

 363 dosare ajunse pe mesele magistraţilor, doar 16 condamnări! Statistica anului 2024 arată că judecătorii ieşeni tratează infracţiunile de distrugere cam la fel ca şi pe cele de furt din superm ...

Mara-Ştefania, primul copil născut la Iași, în acest an!
02/01/2025 23:12

* fetiţa ar fi trebuit să se nască de Crăciun, dar barza a intarziat puţin * „Nu cred că poate fi un dar mai mare ca acesta”, a spus Irina Luchian, mama fetitei * În noaptea de Revelion, ...

2024, un an de excepție pentru Opera Națională Română din Iași
02/01/2025 16:19

În 2024, Opera Natională Romană din Iasi (ONRI) a avut o activitate mai mult decat bogată. A prezentat un total de 90 de reprezentatii, fiecare fiind o veritabilă demonstratie a pasiunii si profesiona ...

Omul Anului 2024, Bogdan Tănasă. Ieșeanul care construiește destine și transformă vieți
02/01/2025 15:34

În ultima noapte a anului 2024, Televiziunea Romană a premiat, pentru al doilea an consecutiv, oamenii care construiesc lumi noi. Trofeul de Om al Anului a ajuns la ieseanul Bogdan Tănasă, fondatorul p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei