Zborurile către Frankfurt au fost suspendate
Dimensiune font:
Printr-o informare transmisă către Aeroportul Iași, compania Lufthansa, parte a Grupului Lufthansa, anunță suspendarea rutei Iași-Frankfurt, începând cu 13 ianuarie 2022 până la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Decizia a fost luată de companie, pe baza unor considerente comerciale. Cererea scăzută, în contextul pandemiei de COVID-19, este motivul principal pentru care operarea acestei rute se întrerupe de anul viitor. Situația de față nu e singulară, ci se regăsește peste tot în lume, unde multe companii aeriene sunt nevoite să renunțe temporar la anumite destinații, din cauza restricțiilor de călătorie, pentru limitarea pierderilor financiare.
Lufthansa va informa toți pasagerii care și-au făcut rezervări pe ruta Iași-Frankfurt (și retur), pentru perioada următoare, despre posibilitatea reprogramării călătoriilor pe alte zboruri sau pe alte aeroporturi din țară. De asemenea, pasagerii vor putea opta pentru o reprogramare gratuită a călătoriei sau pentru rambursarea integrală a biletelor neutilizate.
Reamintim că după mai multe negocieri cu reprezentanții Lufthansa, Aeroportul Iași a reușit să aducă în regiunea Moldovei una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume. Primul zbor din Iași spre aeroportul din Frankfurt a fost pe 2 iulie 2021, ruta nou înființată având câte patru frecvențe săptămânale, pe care compania le-a menținut pe toată durata operării.
Aeroportul Iași se află într-un dialog permanent cu reprezentanții Lufthansa și îi asigurăm pe toți cei interesați de ruta Iași-Frankfurt că vom depune eforturi pentru ca această destinație să revină în programul de zbor. Există perspective de reluare a rutei spre Frankfurt, din vara anului viitor, în vederea continuării colaborării cu operatorul german.
Înțelegem foarte bine valoarea parteneriatului cu o companie atât de puternică și importanța conectării regiunii cu un hub internațional, ce ne leagă practic de întreaga lume și contribuie, indubitabil, la dezvoltarea Aeroportului pe termen lung. Crearea de legături cu noduri aeriene recunoscute la nivel mondial rămâne unul dintre obiectivele principale ale strategiei noastre de dezvoltare, pentru care facem în continuare toate demersurile necesare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau