Zeci de școli ieșene au solicitat suspendarea cursurilor

Dimensiune font:

| 06-10-2020 23:50

 * ieri, 10 unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă şi unitate şcolară * 14 unități de învățământ din județ se află în „scenariul roșu”, cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online * la Iași, ieri au fost confirmate 92 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, înregistrându-se și două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv

Având în vedere prevederile Ordinului 5487/1494/2020, în urma confirmării pozitive cu COVID-19 a mai multor persoane, 10 unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat ieri suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă şi unitate şcolară. Solicitările au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respective, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, urmând ca decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă" să se dispună la nivel judeţean prin hotărârea CJSU. Unitățile în cauză sunt: Liceul Teoretic „D. Cantemir” – un elev confirmat, Școala Postliceală Sanitară „Gr. Ghica Vodă” – un elev, Colegiul Național „M. Eminescu” – un elev, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții – un profesor, Școala Gimnazială Țuțora – un elev, Școala Gimnazială Slobozia, comuna Voinești - un profesor (a predat si la Școala Primară Slobozia), Școala Gimnazială „O. Cazimir” – un elev, Colegiul Național „Emil Racoviță” - un profesor.

Alte două unități de învățământ au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „față în față” la nivel de unitate: Școala Gimnazială Slobozia, Structura Școala Primară Slobozia, comuna Voinești și Grădinița Happy Kittens, comuna Valea Lupului.

În unităţile şcolare menţionate, s-a trecut la izolarea cazurilor confirmate, igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor unităţilor şcolare (clase, holuri, toalete), reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală şi portul măştii de protecţie.

14 unități de învățământ în „scenariul roșu”

În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, luni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a emis hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru perioada 06.10.2020-9.10.2020. Astfel, conform acestora, se înregistrează următoarea situație: 369 de unități de învățământ se află în Scenariul 1 - participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară; 272 de unități de învățământ în Scenariul 2 - participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar 12 unități de învățământ în Scenariul 3 - participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online (plus cele două unități școlare care au solicitat aceeași măsură, ieri).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național și local de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Public, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit respectivei analize, în 81 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 16 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 1 dintre localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori.

Iaşul, în topul infectărilor din ultima săptămână

INSP a transmis ieri că 36.8% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în Capitală şi în judeţele Iaşi, Bacău, Neamţ şi Cluj.

Interesant, însă, este faptul că deşi aceste judeţene sunt campioane la infectări, 30,4% din totalul deceselor au fost înregistrate în cu totul alte localităţi, cu excepţia Bucureştiului şi Bacăului. Este vorba de Prahova, Sibiu şi Caraş Severin. INSP mai arată că 81,4% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 60,1% din decese au fost la bărbaţi.

În fine, din totalul persoanelor decedate, 95,3% aveau cel puţin o comorbiditate.

La Iași, ieri au fost confirmate 92 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, înregistrându-se și două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv.

Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele ieșene suport COVID-19, conform raportărilor, în cursul dimineţii erau ocupate 417 paturi, din care 28 pentru ATI.

Conform datelor centralizate ieri la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, un număr de 962 de persoane se află în izolare, iar 1,121 de persoane sunt carantinate la domiciliu.

Peste 600 de români se zbat între viață și moarte

Referitor la situaţia zilnică, până ieri, 6 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID - 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat însă în Prahova (96) şi Bucureşti (403).

Tot până ieri, 5.121 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, 73 dintre acestea (record al pandemiei) confirmate ieri.

De asemenea, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.097. Dintre acestea, 608 sunt internate la ATI. Lucian STATE, Daniel BACIU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Se redeschide traficul rutier pe Pietonalul Ștefan cel Mare!
01/04/2025 20:20

* organizatiile pentru protectia mediului au anuntat, pentru această dimineată, actiuni de protest, amenintand cu blocarea arterei rutiere si a acestului in Mitropolia Moldovei si Bucovinei * Primăria a soli ...

Bio sau doar scump? Ce mâncăm cu adevărat când cumpărăm „de la țărani” în Iași
01/04/2025 16:29

Ne hrănim cu speranta că mancarea venită „de la tară” e curată, naturală, neprocesată. Ne păcălim cu mirosul rosiilor din copilărie, dar realitatea e alta. Într-un oras sufocat de po ...

  Tricicletele electrice, pericol public în Iași. Livratorii fac legea pe trotuare și șosele
01/04/2025 16:06

Tricicletele electrice ale livratorilor de mancare au invadat trotuarele si soselele din Iasi, punand in pericol pietonii, soferii si vatmanii. Lipsa de reguli, presiunea comenzilor si indiferenta autoritătilo ...

175 de ani de Jandarmerie – istorie, echipamente și eroi la Palatul Culturii din Iași
01/04/2025 15:35

Pasii răsună diferit in sălile Palatului Culturii atunci cand timpul se lasă cuprins intre vitrine. Într-o lume in care istoria nu mai este doar o disciplină scolară, ci o poveste spusă in obiecte, ...

Nu e glumă! Un ieșean a sunat la 112 de peste 30.000 de ori în câteva luni!
01/04/2025 14:20

* in perioada 1 ianuarie 2024 – 1 martie 2025, peste 131.500 de apeluri la 112 preluate la nivelul judetului Iasi au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut farse, au adresat injurii sau ...

Prăpăd pe autostrada către Iași: fondurile sunt epuizate, iar gradul de supracontractare a depășit 400%!
01/04/2025 14:20

* „Dacă procedurile de licitatie nu sunt lansate pană la sfarsitul anului 2025, finalizarea acestor loturi pană in 2030 devine incertă. Spitalul Regional de Urgentă din Iasi va rămane fără conexiu ...

Jean Claude Van Damme, reclamat la DIICOT Iași
01/04/2025 14:20

Pe masa DIICOT Iaşi s-ar afla unul dintre cele mai grele şi dificile dosare. Un celebru avocat anunţă că o posibilă reţea de trafic de minori şi trafic de persoane, patronată de Morel Bolea, scoate la ...

O singură medie de 10, la simularea Evaluării Naționale
01/04/2025 14:20

La Simularea Evaluării Naţionale organizată de Ministerul Educaţiei, in judeţul Iaşi s-au obţinut 66 de note de 10 la Matematică, 3 note de 10 la Limba romană. În tot judeţul a fost obţinută d ...

Impact devastator între o mașină și un TIR: un bărbat a murit în Suceava
01/04/2025 14:15

Un grav accident rutier s-a produs luni in localitatea Poiana Stampei, judetul Suceava, unde un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. Din păcate, soferul masinii a murit in urma impactului, au anuntat reprez ...

Tânăr reținut după ce a păcălit o bătrână cu 16.000 lei prin metoda „Accidentul”
01/04/2025 13:54

O femeie de 74 de ani din Bacău a fost inselată de un tanăr de 20 de ani, care i-a luat 16.000 de lei sub pretextul că fiica ei are nevoie urgentă de o proteză. Suspectul a fost retinut de politisti. Un ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei