28 mai, Ziua Românilor de Pretutindeni
Dimensiune font:
Ziua Românilor de Pretutindeni este un moment special şi are o importantă dimensiune emoţională, spirituală şi culturală, afirmă preşedintele Klaus Iohannis în mesajul transmis duminică, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.
Preşedintele Klaus Iohannis susţine că România are o diasporă numeroasă, care poate reprezenta forţa capabilă să promoveze valorile şi spiritualitatea românească într-o Europă în continuă transformare.
"An de an, în ultima duminică a lunii mai, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Este un moment special, în care simţim că suntem mai aproape unii de alţii şi, fie că ne aflăm în ţară sau peste hotare, ne reafirmăm identitatea naţională şi ataşamentul faţă de România. Avem o diasporă numeroasă, care poate reprezenta forţa capabilă să promoveze valorile şi spiritualitatea noastră într-o Europă în continuă transformare. În acelaşi timp, autorităţile române au responsabilitatea de a-şi asuma o viziune pe termen lung şi de a identifica oportunităţile care nu sunt încă suficient valorificate, astfel încât să-i determine pe cei plecaţi să se reîntoarcă acasă", afirmă preşedintele României.
Potrivit acestuia, o economie stabilă, stimularea investiţiilor, accesarea fondurilor europene şi direcţionarea lor către proiecte strategice contribuie la dezvoltarea României şi, implicit, la crearea de noi locuri de muncă atractive pentru cei care şi-ar dori să revină şi care ar fi încurajaţi de creşterea nivelului de trai şi de perspectiva unui viitor mai bun în ţara natală.
"Ziua Românilor de Pretutindeni are şi o importantă dimensiune emoţională, spirituală şi culturală. Este ziua în care, oriunde ne-am afla, întărim legătura profundă cu ceea ce ne defineşte şi ne caracterizează, cu specificul şi tradiţiile noastre ancestrale. Suntem cu toţii parte a unui bogat patrimoniu cultural şi este datoria noastră să păstrăm vie această moştenire şi să o îmbogăţim prin contribuţia noastră, a tuturor, fie că trăim în ţară sau în afara ei. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!", a mai transmis Klaus Iohannis.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau