„Un act criminal”: Cum funcționează munițiile care au stârnit furia Rusiei
Dimensiune font:
Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a descris joi trimiterea de muniții din uraniu către Ucraina drept un act „criminal”, însă furia Rusiei pe acest subiect are mai degrabă legătură cu performanța muniției respective, nu cu vreun pericol de radioactivitate.
Pentagonul a anunțat miercuri un nou pachet de asistență de securitate pentru Kiev în valoare de un miliard de dolari, acesta incluzând muniții perforante din uraniu sărăcit care urmează să fie folosite de tancurile Abrams care urmează să ajungă în Ucraina.
„Acesta nu este doar un pas de escaladare, ci o reflectare a lipsei de considerație scandaloase a Washingtonului pentru consecințele asupra mediului ale folosirii acestui tip de muniție într-o zonă de conflict. Acesta este, de fapt, un act criminal. Nu pot oferi nicio altă evaluare”, a tunat Riabkov, citat de presa rusă.
De asemenea, el a reiterat avertismentele anterioare ale Rusiei potrivit cărora furnizarea unor astfel de muniții Ucrainei riscă să declanșeze un război nuclear pentru a pune „presiune” pe Moscova.
„Avem acum acest joc de echilibristică periculos pe marginea unui conflict direct între puterile nucleare”, a mai spus el, cu referire la faptul că Moscova a avut o reacție la fel de virulentă când Marea Britanie a anunțat că tancurile Challenger 2 pe care urma să le trimită Ucrainei vor fi dotate cu astfel de muniții.
Însuși președintele Vladimir Putin a vorbit despre acest lucru, afirmând în luna martie că Rusia va fi „forțată să reacționeze” dacă Londra va trimite Kievului astfel de muniții, acuzând totodată Occidentul că a desfășurat arme cu o „componentă nucleară” în Ucraina.
Îngrijorările legate de obuzele cu uraniu sărăcit
Trebuie precizat că utilizarea muniţiei cu uraniu sărăcit a fost intens dezbătută și are oponenții săi, printre care Coaliţia internaţională pentru interzicerea armelor cu uraniu, care afirmă că există riscuri mari pentru sănătate din cauza ingerării sau inhalării prafului de uraniu sărăcit, inclusiv risc de cancer şi de malformaţii congenitale.
Însă în timpul procesului de îmbogǎțire, izotopii fisionabili ai uraniului se concentreazǎ în produsul util, iar deșeul își pierde cea mai mare parte din radioactivitate. Din acest motiv, uraniul sǎrǎcit nu reprezintǎ un risc potential pentru public, fiind de 3 milioane de ori mai puțin radioactiv decât radiul folosit în trecut la cadranele ceasurilor de mânǎ și de 10 milioane de ori decât detectoarele de incendiu.
Cu alte cuvinte, îngrijorările legate de folosirea acestui tip de muniție țin mai degrabă de toxicitatea sa, nicidecum de vreo componentă radioactivă, cum pare să încerce Moscova să inducă în eroare opinia publică din Occident prin asocierea acestor arme cu pericolul unui „război nuclear”.
Uraniul sărăcit, un produs secundar al îmbogățirii uraniului, este folosit pentru muniţie deoarece densitatea sa extremă oferă cartuşelor capacitatea de a pătrunde cu uşurinţă în blindaj şi de a se autoaprinde.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau