Ambasadorul României în SUA reacționează după retragerea lui Joe Biden

5

Dimensiune font:

| 22-07-2024 07:42

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat, duminică seară, că, după retragerea lui Joe Biden din cursa electorală, Convenţia Democrată de luna viitoare va fi ”cu totul şi cu totul excepţională” şi a menţionat că evaluarea sa este că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse de nominalizare.

Andrei Muraru a fost întrebat, duminică despre retragerea preşedintelui Biden din cursa electorală.

”Am avut o cascadă de evenimente cu totul şi cu totul excepţionale. Întâi a fost decizia Curţii Supreme privind imunitatea preşedintelui, apoi am avut dezbaterea prezidenţială televizată şi ultima şi poate cea mai importantă, tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump. Toate aceste evenimente combinate cu rumorile, care au curs de-a lungul timpului privind fragilitatea preşedintelui Biden, au condus la această decizie şi sigur poate cel mai important eveniment pentru lumea şi societatea americană a fost dezbaterea televizată care a arătat totuşi un preşedinte destul de fragil şi un oponent al său foarte hotărât. Şi la acel moment preşedintele a pierdut sprijinul presei progresiste. New York Times şi CNN au condus, au fost vârfurile de lance al acestei campanii pentru a-l forţa pe preşedinte să se retragă din cursă şi atunci sigur că donatorii s-au simţit în continuare nesiguri”, a afirmat ambasadorul României la Washington.

Andrei Muraru precizat că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse să fie nominalizat candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale

”Din punctul meu de vedere, în acest moment se rescrie cu totul campania pentru alegerile prezidenţiale. Vom avea o Convenţie Democrată cu totul şi cu totul excepţională. Practic este preşedintele în exerciţiu care se retrage cel mai târziu din cursă, au făcut-o şi Harry Truman, au mai făcut-o şi alţii, dar niciodată nu au făcut-o cu patru luni înainte de alegeri. Deci vom avea o Convenţie Democrată în luna august care începe pe 19 august la Chicago cu totul excepţională care va rescrie cu totul regulile de aici şi care va imprima un alt curs acestei campanii pentru alegerea preşedintelui în noiembrie. Evaluarea mea este că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse şi în scrisoarea preşedintele care a fost făcută public se vorbeşte explicit despre vicepreşedintele său. Deci din punctul meu de vedere, aşa vor sta lucrurile”, a explicat Andrei Muraru.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
'Vă jucați cu focul' – Rusia amenință NATO cu un război direct dacă Ucraina primește arme cu rază lungă de acțiune
14/11/2024 00:23

Moscova va considera acordarea permisiunii Kievului de a lovi in adancimea teritoriului Rusiei drept intrarea tărilor membre NATO in conflictul armat direct, iar răspunsul Federatiei Ruse la o decizie corespu ...

CTP s-a enervat după ce George Simion a descins în platoul Antena 3: Mă văd nevoit să renunț la votul pentu Kelemen Hunor
14/11/2024 00:22

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a enervat după dezbaterea de ieri de la Antena 3. CTP spune că nu va mai vota cu Kelemen Hunor, asa cum anuntase in urmă cu ceva timp, ci va fi nevoit să voteze cu unicu ...

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI: „A atras un serviciu de informaţii în campania electorală”
14/11/2024 00:17

Premierul Marcel Ciolacu ii cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătand că il depăşeşte funcţia şi p ...

Situație controversată la audierea Roxanei Mînzatu în PE. Europarlamentarii români îi susțin în continuare candidatura
14/11/2024 00:15

Europarlamentarii romani din grupurile ECR, S&D si Renew Europe si-au exprimat sprijinul fată de Roxana Minzatu, comisarul roman desemnat, in ciuda problemelor apărute in cadrul audierii sale in Parlamentul E ...

Europarlamentarul PSD Dan Nica: 10.000 de gălățeni din combinatul siderurgic cer răspunsuri de la Comisia Europeană
14/11/2024 00:14

Europarlamentarul PSD Dan Nica a adresat intrebări Comisiei Europene, in numele a 10.000 de angajati din combinatul siderurgic din Galati, in cadrul audierii Vicepresedintelui Executiv desemnat al Comisiei Eur ...

România ar putea intra terestru în Spațiul Schengen în martie: Dan Nica anunță progrese în negocierile cu Austria
14/11/2024 00:13

Eurodeputatul PSD Dan Nica a declarat că Romania ar putea obtine accesul terestru in Spatiul Schengen in luna martie a anului viitor, in contextul unor schimbări de atitudine din partea Austriei. „In Parla ...

Cine este liderul PNL care a confirmat oficial alianța cu AUR. A șocat audiența cu anunțul fără echivoc: “Și cu Șoșoacă aș face alianță”
14/11/2024 00:11

In dezbaterile “Un presedinte in fata natiunii”, primarul liberal al Slatinei, Mario De Mezzo, a declarat marti seară faptul că invită public, din nou, consilierii locali AUR din Slatina să facă aliant ...

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu premierul Marii Britanii, Keir Starmer
14/11/2024 00:10

Premierul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a intalnit, miercuri, la Londra, cu premierul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Keir Starmer, la reşedinţa acestuia din 10 Downing Street, Londra. C ...

„Din nefericire, avem foarte mulți tineri care nu știu să muncească pentru că nu au făcut-o vreodată!”
13/11/2024 16:37

* dialog cu Florin Rascu, consilier municipal, candidat PSD pentru un loc in Parlamentul Romaniei - Domnule Rascu, sunteti consilier municipal intr-unul dintre cele mai mari orase ale Romaniei, un oras care a ...

George Simion confirmă în direct: 'Blatul PSD-AUR este real'
13/11/2024 11:50

Intr-o interventie in direct George Simion a recunoscut existenta unei intelegeri tacite intre PSD si AUR pentru a-i asigura accesul in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Simion a confirmat autentici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei