Americanii nu vor să plece din Irak
Dimensiune font:
Pentagonul a comunicat luni că nu pregăteşte retragerea celor circa 2500 de militari americani din Irak, deşi Bagdadul a anunţat săptămâna trecută că va începe procesul de evacuare din ţară a coaliţiei militare conduse de SUA, informează Reuters conform Agerpres.
„Chiar acum, nu ştiu despre niciun plan (de retragere – n. red.). Suntem în continuare foarte concentraţi asupra misiunii de a înfrânge ISIS”, a declarat general-maiorul de aviaţie Patrick Ryder, desemnând prin acronimul respectiv Statul Islamic. El a adăugat că forţele americane se află în Irak la cererea guvernului acestei ţări.
Ryder a afirmat că nu are informaţii despre vreo cerere a guvernului irakian către Departamentul Apărării, privind retragerea forţelor SUA, şi a redirecţionat presa către Departamentul de Stat pentru întrebări despre eventuale discuţii diplomatice pe această temă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau