ANI a sesizat DNA în cazul primarului Robert Negoiţă - societăţi din subordinea Primăriei au încheiat contracte cu firme în care membrii familiei sale deţin funcţii

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 08-06-2023 21:10

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat joi Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către primarul Sectorului 3 al Capitalei, a mai multor fapte de corupţie, inclusiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, respectiv a infracţiunii de fals in declaraţii. Negoiţă este acuzat că ”în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi”. Aceste contracte nu au fost menţionate de către Robert Sorin Negoiţă în declaraţiile de interese


Negoiţă, după ce ANI a sesizat DNA, acuzându-l de corupţie: Asigur pe toată lumea că nu există nimic ilegal în activitatea mea /Sper că în România sunt instituţii în care lucrează oameni corecţi şi profesionişti, fără apartenenţe sau preferinţe politiceCITEȘTE ȘI Negoiţă, după ce ANI a sesizat DNA, acuzându-l de corupţie: Asigur pe toată lumea că nu există nimic ilegal în activitatea mea /Sper că în România sunt instituţii în care lucrează oameni corecţi şi profesionişti, fără apartenenţe sau preferinţe politice

”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Robert Sorin NEGOIŢĂ, Primar al Sectorului 3, Bucureşti, a infracţiunii asimilate faptelor de corupţie prevăzută de dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de dispoziţiile art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, respectiv a infracţiunii de fals in declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ”, anunţă Agenţia într-un comunicat oficial.

Potrivit ANI, ”în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară, au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi”.

”Contractele încheiate în perioada exercitării madatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024 pentru care au fost identificate indicii privind posibila încălcare a legislaţiei penale sunt: Contractul de închiriere mijloace de transport nr. 1450/31.08.2016, încheiat între Administrarea Domeniului Public Bucureşti SA aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului de închiriere a fost reprezentat de punerea la dispoziţia locatarului autoturismul marca Mercedes-Benz Viano pentru o chirie de 450 lei/lună fără TVA pentru perioada 01.09.2016 – 31.12.2018 - valoare totală de 13.401 lei; Contractul de vânzare-cumpărare nr. 5381/01.11.2018, încheiat între SD 3 SALUBRITATE ŞI DESZĂPEZIRE S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de cumpărător şi aceeaşi societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de vânzător. Obiectul contractului a fost reprezentat de vânzarea autovehiculului second hand marca Mercedes-Benz Viano cu suma de 39.874,71 euro, autovehicul care, anterior, a făcut obiectul contractului de închiriere sus-menţionat;

Contractul de închiriere nr. 3537/14.10.2019 încheiat între SD 3 SALUBRITATE ŞI DESZĂPEZIRE S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de chiriaş şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului a fost reprezentat de închirierea unei suprafeţe de 2.390 mp, din terenul în suprafaţă totală de 48.080 mp, situat în municipiul Bucureşti. Contractul a încetat la data de 02.06.2022, valoarea acestuia fiind de 346.979,4 lei.

Contractul de închiriere nr. 3230/03.08.2021 încheiat între SC ALGORITHM CONSTRUCŢII S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului a fost reprezentat de punerea la dispoziţie de utilaje şi/sau echipamente, pe o perioadă de 1 an, valoarea achitată fiind de 31.101,84 lei”, precizează comunicatul.

ANI arată că totodată, ”aceste contracte nu au fost menţionate de către Robert Sorin NEGOIŢĂ în declaraţiile de interese depuse în perioada exercitării mandatelor de primar 2016 – 2020 şi 2020-2024, fapt ce a atras constatarea indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii”.

”Potrivit legii, Robert Sorin NEGOIŢĂ avea obligaţia să declare contractele finanţate de la bugetul local, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării mandatelor de primar, de către societăţile comerciale ale rudelor de gradul I ale acestuia (prin rude de gradul I se înţeleg părinţi pe linie ascendentă), încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat”, precizează Agenţia.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vladimir Putin a aterizat în China pentru o vizită de două zile
16/05/2024 07:33

Vladimir Putin a aterizat in China pentru o vizită de două zile Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi in China pentru o vizită de două zile in cursul căreia se va intalni cu omologul său chinez Xi ...

Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el'
16/05/2024 00:23

Miercuri, fostul presedinte Traian Băsescu a afirmat că a avut o cunostintă cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in trecut, cand au fost colegi in Consiliul European. Totusi, Băsescu a remarcat că, in acea ...

Aflat în Ialomița, Nicolae Ciucă le-a vorbit liberalilor despre 'Las Fierbinţi'. Acolo a fost şi e parodiată politica făcută la nivelul comunelor
16/05/2024 00:20

Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, liberalilor de la filiala PNL Ialomiţa despre dezvoltarea comunităţilor, comunelor, oraşelor precum Slobozia, Urziceni, Fierbinţi-Tărg sau Dridu. Liderul partidului le-a ...

Șeful NATO, șocat și îngrozit de împușcarea premierului Robert Fico
16/05/2024 00:12

Secretarul general al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, si-a exprimat consternarea fată de impuscarea premierului slovac Robert Fico. „Socat si ingrozit de impuscarea pr ...

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Erdogan a dat alerta și a început arestările
15/05/2024 19:07

A avut loc o tentativă de lovitură de stat in Turcia! Cel putin asta sustine regimul Erdogan. Presedintele turc a declarat că autoritătile republicii stiu foarte bine cine se află in spatele asa-numitului ...

Șefa Comisiei Europene condamnă ferm atacul împotriva premierului slovac: Un atac la adresa democrației
15/05/2024 17:54

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a "condamnat categoric" atentatul la viata premierului slovac Robert Fico si a declarat că incidentul "subminează democratia europeană". "Condamn categoric atac ...

Viktor Orban, șocat de atacul împotriva prietenului său, Robert Fico: 'Ne rugăm pentru sănătatea și recuperarea sa rapidă'
15/05/2024 17:46

Premierul ungar Viktor Orban se declară socat de atacul de miercuri impotriva premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prietenul său”. „Am fost profund socat de atacul atroce impotriva priete ...

Reacția lui Klaus Iohannis după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
15/05/2024 17:35

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost impuscat după o sedintă de Guvern. ”Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico ...

Marcel Ciolacu transmite primul mesaj al României după ce premierul Slovaciei a fost împușcat
15/05/2024 17:27

Premierul Marcel Ciolacu transmite primul mesaj oficial din partea Romaniei, după ce premierul Slovaciei a fost impuscat. "Sunt profund socat de vestile care vin din Slovacia. Ii transmit cele mai sincere si ...

Premierul slovac e pe moarte: au fost trase în el cinci gloanțe, în stomac și piept
15/05/2024 17:02

Premierul slovac, Robert Fico, e in stare gravă la spital, după ce a fost impuscat de cinci ori, in stomac si piept. Seful executivului slovac a fost transportat la spital de urgentă, iar autoritătile au a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei