Armand Goșu: Îmi e foarte teamă de un nou război civil în Rusia. Putin nu va supraviețui unei înfrângeri militare în Ucraina
Dimensiune font:
Profesorul și istoricul Armand Goșu, unul din cei mai importanți experți în spațiul ex-sovietic, a fost întrebat înspre ce scenariu crede că se îndreaptă Federația Rusă ca urmare a agresiunii asupra Ucrainei.
Armand Goșu, autorul volumului „Putin, obsesia imperiului”, a precizat în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Antena 3 CNN că se teme teribil că Rusia se îndreaptă spre un nou război civil, amintind de evenimentele din 1917.
În opinia sa Rusia nu mai poate ieși victorioasă din punct de vedere strategic, iar Vladimir Putin își joacă viitorul politic, și chiar mai mult decât politic, în Ucraina. Astfel, în contextul în care Putin a eșuat să își desemneze un succesor, în momentul în care sprijinul elitei ruse asupra sa se va fisura ireversibil, Rusia ar putea fi victima unui război civil.
Putin a ratat șansa tranziției și transferului de putere
„Vladimir Putin e un despot. Există cam trei variante de evoluție a Rusiei. Fie moarte Vladimir Putin și se încheie o pace precum a cerut Rusia în războiul Crimeei, fie se prăbușește Federația Rusă și se desprind republici pe scenariul 1991. Dar nu cred în acest scenariu pentru că atunci existau deja elite politice în republicile respective, a fost un scenariu ideal care nu cred că se va mai repeta vreodată. Și mai există scenariul de care îmi e cel mai teamă, care mi se pare în acest moment posibil, sper din inimă să nu se întâmple acest lucru, e scenariul unui război civil.
Armand Goșu a subliniat că „Putin a ratat momentele în care putea să inițieze o tranziție, să negocieze o imunitate pentru el, pentru că altfel nu va renunța la putere”.
„El încă consideră că Rusia poate învinge, că are resurse. Va mai trimite încă 500.000 de oameni pe front, ne amenință cu armele nucleare. Problema e că atunci când el va trebui să plece, chiar și mort, ce se va întâmpla?”, arată Armand Goșu.
Întrebat dacă Vladimir Putin poate rămâne la putere până în 2036, așa cum și-a deschis constituțional calea, profesorul a răspuns categoric: „Exclus așa ceva”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau