Audiere Cîțu. Varujan Vosganian, înțepătură pentru Chichirău și Năsui
Dimensiune font:
Varujan Vosganian a adus critici dure la adresa lui Florin Cîţu.
Varujan Vosganian, deputat ALDE, a afirmat în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus că, în acest moment, în Parlamentul României se desfășoară un circ.
"Trebuie să oprim acest circ care a început acum. Să vă spun ceva, ca om care a fost în atâtea Parlamente, circ, cum a fost în acest Parlament nu am mai văzut. Dacă eu aș fi convins că circul se oprește mâine, cu amândouă mâinile aș vota pentru anticipate. Teamă mi-e, că cei care au făcut circ până acum, s-ar putea să aibă mai multe scaune în Parlament", a declarat Vosganian.
Mai mult, deputatul ALDE a adus critici dure asupra declarațiilor făcute de Florin Cîţu, dar și asupra modului în care au reacționat membrii USR după aceea.
"Din clipa în care ministrul le spune doamnei Chichirău și domnului Năsui că a aprobat niște amendamente împotriva intereselor cetățenilor, au trecut de atunci, mai bine de 24 de ore și nimeni de la USR nu a făcut o declarație publică în care să spună: Băi, domnilor miniștri, ia spuneți-ne și nouă ce amendamente. Deci USR, în comisia de buget, a votat pentru Cîțu. Același Cîțu care le-a arătat degetul și le-a spus: Fiți atenți, licuricii.
Nu vă dați seama de gravitatea acestor afirmații. În comisia de specialitate, cu televiziunile în cap, cu toți parlamentarii acolo să spui: am promovat și aprobat amendamente împotriva intereselor cetățenilor", a mai spus acesta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau