Belarus a închis granițele cu Polonia şi Lituania. Armata, în alertă
Dimensiune font:
Preşedintele Belarusului, asediat de şase săptămâni de proteste în masă care îi cer demisia, a anunţat că pune armata în stare de alertă maximă şi închide frontierele ţării cu Polonia şi Lituania.
Alexander Lukaşenko a declarat că valul de proteste este condus de Occident şi a decis să închidă graniţele cu vecinii de la vest, Polonia şi Lituania. „Suntem obligaţi să retragem trupele de pe străzi, să punem armata în alertă şi să închidem frontierele din vest, în primul rând cu Lituania şi Polonia”, a declarat Lukaşenko, potrivit Al Jazeera.
Lukaşenko a mai spus că graniţa Belarusului cu Ucraina va fi întărită.
„Nu vreau ca ţara mea să fie în război. Mai mult, nu vreau ca Belarusul şi Polonia, Lituania să se transforme într-un teatru de operaţiuni militare în urma cărora nu se vor rezolva problemele noastre”, a mai spus el.
„Prin urmare, astăzi fac apel la populaţia din Lituania, Polonia şi Ucraina - opriţi-vă politicienii nebuni, nu permiteţi izbucnirea unui război!”, a transmis Lukaşenko.
El nu a menţionat numele Letoniei, ţară vecină, care la fel ca Polonia şi Lituania, este membră NATO.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau