BREAKING - DNA cere preşedintelui încuviinţarea urmăririi penale a lui Tăriceanu, pentru luare de mită
Dimensiune font:
DNA cere din nou ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu şi urmărirea penală pentru luare de mită. De această dată preşedintelui Iohannis, după ce în 2019 o cerere similară a fost respinsă de Senat. În urma reunirii a trei dosare penale, procurorii au putut formula o nouă cerere.
OFICIAL DNA:
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.
La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.
Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9668).
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menționată cu referire la fostul demnitar.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau