Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA
Dimensiune font:
Fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a sosit, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, după ce președintele Klaus Iohannis a dat undă verde declanșării urmăririi penale pe numele acestuia în cazul pretinsei primiri a unei presupuse mite de 800.000 de dolari, legat de contractul Microsoft.
Potrivit acestora pe numele lui Tăriceanu a fost emisă citația iar acesta ar trebui să se prezinte vineri la sediul direcției pentru a fi informat oficial în legătură cu acuzațiile și eventual pentru alte proceduri de anchetă.
Recent un al fost ministru liberal a intrat în colimatorul DNA, fostul ministru al Mediului din partea PNL, Costel Alexe, pentru fapte de luare de mită și instigare la delapidare, în legătură cu presupusa primire a 22 de tone de tablă.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau