Călin Popescu Tăriceanu, chemat la DNA pentru luare de mită
Dimensiune font:
Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru acte procedurale desfăşurate în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari, au precizat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, acesta le-ar fi prezentat procurorilor garanţii în vederea acoperirii valorii sechestrului impus până la concurenţa sumei de 800.000 de dolari.
La finalul săptămânii trecute, după ce ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis, DNA anunţa că Popescu-Tăriceanu este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că Tăriceanu, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar.
„În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, menţionează procurorii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau