Cand crede Ludovic Orban ca vor avea loc alegerile locale si cele parlamentare
Dimensiune font:
Premierul Ludovic Orban asociaza datele alegerilor cu evolutia epidemiei de COVID-19, afirmand ca alegerile locale ar urma sa aiba loc inainte de valul 2 de imbolnaviri, precizand ca derularea campaniei electorale va depinde de cat de puternica va fi epidemia.
"Dupa evaluarile epidemiologilor, cel mai probabil in iulie - august vom avea o reducere foarte mare a numarului de cazuri, daca respectam toate regulile. Si vad ca romanii sunt seriosi si respecta regulile (...) Din punctul nostru de vedere, cel mai bun moment pentru alegerile locale va fi sfarsitul lunii septembrie - inceputul lunii octombrie", a afirmat premierul la Romania TV.
El a explicat ca estimarile privind valul 2 de imbolnaviri sunt pentru perioada 15 octombrie - 1 noiembrie.
"Alegerile parlamentare trebuie organizate in 6 decembrie cel mai devreme (...) Cea mai probabila data e 6 decembrie, dar va trebui sa vedem cat de puternica va fi epidemia si daca va permite organizarea unei campanii electorale", a adaugat Ludovic Orban.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau