CCR îi dă dreptate lui Klaus Iohannis: Modificări la legea acvaculturii, declarate neconstituționale
Dimensiune font:
Curtea Constituţională a admis, miercuri, obiecţia de neconstituţionalitate a preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii acvaculturii şi a constatat că unele dispoziţii din actul normativ sunt neconstituţionale. Astfel, CCR a constatat că prevederea referitoare la trecerea terenurilor din domeniul public al statului pe care se află amplasate amenajările piscicole şi terenurile aferente acestora, aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), în domeniul privat al statului, este neconstituţională, pentru că o asemenea operaţiune nu poate fi realizată printr-un act de reglementare primară. Totodată, este neconstituţională şi procedura concesionării terenului aflat în administrarea ANPA pentru că nu stabileşte criteriile în funcţie de care se evaluează oportunitatea concesionării şi nici modul în care se evaluează acţiunile deţinute „la respectiva societate”.
„În esenţă, cu privire la soluţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că art. 14 alin. (4) din lege dispune trecerea terenurilor din domeniul public al statului pe care se află amplasate amenajările piscicole şi terenurile aferente acestora, aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), în domeniul privat al statului. Or, o asemenea operaţiune juridică nu poate fi realizată printr-un act de reglementare primară. În consecinţă, Curtea a reţinut încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, a competenţei Guvernului şi a regimului proprietăţii publice, prevăzute de art.1 alin.(4), art.108 alin.(1) şi art.136 din Constituţie”, arată comunicatul de presă al CCR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau