Ce au discutat Ciolacu și Viktor Orban la masă: TGV între București și Budapesta
Dimensiune font:
Marcel Ciolacu și Viktor Orban au discutat, miercuri, în cadrul întâlnirii informale avute la București, ca cele două guverne să implementeze un mare proiect de infrastructură. Este vorba, potrivit informațiilor obținute de Digi24.ro, de un tren de mare viteză - TGV - pe ruta București Budapesta.
”Cei doi premieri au discutat despre inițierea unui proiect comun de infrastructură care să aibă un impact economic semnificativ pentru ambele țări”, a anunțat Guvernul într-un comunicat, după întâlnirea dintre cei doi prim-miniștri, fără să specifice despre ce proiect ar fi vorba.
Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că există bani în PNRR pentru dezvoltarea acestui proiect care presupune și construirea unei căi ferate capabile să susțină un tren de mare viteză.
Nu este cunoscut deocamdată calendarul discutat de Ciolacu și Orban pentru implementarea proiectului.
La întâlnire au participat și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Viktor Orban a venit la București în vizită privată, special pentru întâlnirea cu Ciolacu. Premierul Ungariei participă în această săptămână la Școala de Vară de la Tușnad, unde în fiecare an susține un discurs.
Cu o zi nainte de sosirea lui la București, în Harghita a avut loc un zbor test pentru curse aeriene Harghita-Budapesta, pe un aeroport privat construit în comuna Remetea de un om de afaceri maghiar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau