Ce se întâmplă legal cu Guvernul după demisia miniștrilor USR PLUS. Explicațiile fostului președinte CCR Augustin Zegrean
Dimensiune font:
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat luni, pentru
ȘTIRIPESURSE.RO, că după demisia miniștrilor USR PLUS, dacă vrea să își completeze cabinetul cu miniștri care nu sunt din USR PLUS, premierul Florin Cîțu are 45 de zile să treacă prin Parlament noi miniștri în locul demisionarilor. În cele 45 de zile, ministerele vor fi conduse de interimari. Dacă premierul nu reușește să obțină aprobarea Parlamentului în cele 45 de zile pentru noi miniștri prin care se schimbă compoziția politică a Guvernului, atunci Guvernul nu pică, dar ministerele respective rămân fără ministru și vor fi conduse de secretari de stat până când vor fi aprobați noi miniștri.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
„Dacă se schimbă compoziția politică a Guvernului, premierul trebuie să ceară Parlamentului numai aprobarea miniștrilor schimbați, pentru că suntem la capitolul remaniere. Premierul nu trebuie să îi propună din nou pe toți miniștrii, așadar Parlamentul nu are treabă cu întregul Guvern, în acest caz Parlamentul are treabă doar cu noii miniștri propuși de premier, ei trebuie audiati de comisii și votați de Parlament. Daca miniștrii ăia pică, nu e nicio nenorocire, premierul propune altii”, a declarat Augustin Zegrean.
Însă dacă noii miniștri propuși nu sunt votați în termenul de 45 de zile cât merge interimatul, atunci Guvernul nu mai are miniștri la respectivele ministere.
„Daca premierul vine cu noi miniștri și nu trec de Parlament și s-au împlinit 45 de zile (de interimat la ministerele vacantate de USR PLUS), o soluție nu mai există în Constitutie. Secretarii de stat nu au decât să conducă ministerele până când se va hotărî Parlamentul să pună un nou ministru. Iar dacă parlamentarii sunt atât de slabi încât să nu poată să dea jos Guvernul, atunci să suporte și rușinea asta. Constituția nu dă soluții la astfel de situații absurde”, a explicat Augustin Zegrean.
Ce prevede Constituția:
ARTICOLUL 85 (Numirea Guvernului)
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau