Codrin Ştefănescu anunţă că se retrage din viaţa politică
Dimensiune font:
„Din motive personale, dar mai ales din motive de sănătate, am decis să mă retrag o perioadă din viaţa politică. Medicii mi-au cerut şi sunt nevoit să le dau ascultare. Proiectul Alianţa Pentru Patrie, pe care l-am pornit împreună cu mulţi dintre voi in urma cu 13 luni, îşi va continua misiunea de recuperare a României din mâinile trădătorilor şi duşmanilor de neam, care prin minciună, hoţie si vanzarea a tot intereselor străine, au pus stăpânire pe destinele şi vieţile noastre. Am predat azi, colegilor mei din APP, un partid al patriotilor români, pregatit şi organizat bine in teritoriu să între in lupta decisivă a recuperării României, a demnităţii, a dreptului nostru de a trăi liber in ţara noastră”, anunţă Codrin Ştefănescu.
„I-am rugat pe colegii mei să înţeleagă situaţia prin care trec, să-l susţină pe Liviu Pop - fost ministru al educaţiei să preia conducerea partidului, să rămână uniţi şi hotărâţi pentru vremurile cumplite ce vor urma”, afirmă Codrin Ştefănescu.
În august 2022, Alianţa Pentru Patrie anunţa că nu va mai folosi din acest moment numele şi imaginea lui Liviu Dragnea: „APP a luat act de solicitarea domnului Liviu Dragnea prin care a cerut să nu i se mai asocieze imaginea şi numele său în comunicatele şi acţiunile partidului”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau