Consiliul Naţional al Rectorilor, acuzat de interferenţe politice
Dimensiune font:
Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că nu va participa la ședințele din acest weekend ale Consiliului Național al Rectorilor.
Forul are o conducere rotativă asigurată din decembrie de rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, care va fi predată acum pentru următoarele 6 luni rectorului aflat la al treilea mandat în fruntea Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan; Sorin Cîmpeanu s-a suspendat din poziția de președinte CNR când a preluat portofoliul de ministru al educației.
“Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) apreciază eforturile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a găzdui Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), programată în perioada 25-27 iunie 2021, dar rămâne consecventă în a apăra și promova principiile transparenței și legalității în organizarea și funcționarea instituțiilor care îndeplinesc funcții publice. Ca atare, SNSPA își menține decizia de a nu trimite un reprezentant legal (rector sau prorector) la ședințele CNR”, anunță instituția de învățământ superior condusă de rectorul Remus Pricopie.
“Problemele semnalate încă din primăvara anului 2019 în ceea ce privește funcționarea acestui organism consultativ al Ministerului Educației, respectiv lipsa de transparență și interferențele politice, sunt departe de a fi rezolvate, în pofida demersurilor întreprinse de actuala conducere interimară. CNR are nevoie de o reformă profundă, care să împiedice orice încercare viitoare de a confisca această instituție, pentru a o subordona unor interese personale și/sau politice. CNR trebuie să evolueze independent de interesele politice și să redevină un exemplu de conduită democratică”, avertizează SNSPA.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau