Cozmin Guşă: Cei de la PNL doresc ieșirea de la guvernare
Dimensiune font:
Cozmin Gușă a făcut o analiză a scenei politice de astăzi. Contrele dintre liderii celor două partide din coaliția de guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, scot la iveală situații care pot complica scena politică în perspectiva alegerilor prezidențiale, potrivit analistului politic Cozmin Gușă.
”Nu are absolut niciun fel de presiune de la Bruxelles, el (n.r. Ciolacu) se va duce la negocieri, dacă se va negocia. Presiunile sunt interne.
Cei de la PNL doresc ieșirea de la guvernare. Iohannis nu își dorește ieșirea de la guvernare, face și el fel de fel de mișcări, discret, pe muțește, ca să reușească să echilibreze puterea în partid.
Nu este de mare ajutor Ciucă, deși joacă împreună cu Iohannis, cum ar veni de partea lui Ciolacu. (…)Presiunea celor care doresc ieșirea PNL de la guvernare și pentru că nu au căpătat funcții, și pentru că își văd diminuată puterea în timp, dacă acest guvern se așază bine, este cea care generează această nervozitate a lui Marcel Ciolacu, care a generat replica lui Rareș Bogdan, de la prima oră a dimineții, urmată de replica mult mai dură decât ar fi trebuit, dar corectă, a lui Mihai Tudose, care a spus mare parte din adevăr.
Nu tot adevărul, pentru că nu poate să își permită să spună tot adevărul.(…) Nu vor să recunoască exact acest impas, dorința unei grupări importante din PNL, care este reprezentată și de Rareș Bogdan, și de Dan Motreanu, și de încă mulți, care ar vrea să se rupă, nu vor reuși și de aici vine această tensiune și de aici vine amenințarea cu alegerile anticipate”, a mai spus Cozmin Gușă.
În acest context, Cozmin Gușă afirmă că ”această grupare din PNL a jucat împotriva lui Iohannis și când s-a pus problema la rotativă. Aceeași grupare voia ca la ședința de la partid să nu accepte propunerea lui Iohannis, venită pe surse, de miniștri și să treacă la vot fiecare ministru. În final, cel de la Justiție a plecat singur, ca să vină cine trebuie, Alina Gorghiu, în rest, nu s-a supus la vot niciuna dintre propunerile de miniștri ale lui Klaus Iohannis.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau