Crin Antonescu prevestește dezastrul pentru liberali: Nicolae Ciucă ar putea intra în turul doi, dacă 12 candidați ar fi scoși de pe buletine

5

Dimensiune font:

| 18-11-2024 11:45

Crin Antonescu spune că bătălia este deja pierdută pentru liberali și că el nu va vota la aceste alegeri partidul al cărui președinte a fost. Mai mult, acesta susține că există riscul ca PNL să aibă chiar soarta ţărăniştilor, care nu au mai fost relevanţi politic după ce au fost la guvernare.

Aflat la Bruxelles, Crin Antonescu a vorbit, într-un interviu pentru despre cei pe care îi consideră responsabili pentru scorul partidului şi despre ceea ce crede că sunt greşeli de strategie în promovarea candidatului liberal în campania prezidenţială.

Şansele lui Nicolae Ciucă de a intra în turul 2 sunt pur teoretice, crede Antonescu:

"Mai sunt câteva zile până la alegeri. Or, eu am spus lucruri care deja nu se mai pot schimba. Ca, teoretic, ar putea interveni lebede negre sau alte păsări, că ar putea fi scoşi 12 candidaţi de pe buletine, nu ştiu”.

Antonescu crede că PNL va nu va obţine mai mult de 15% la alegerile parlamentare, în funcţie de mobilizarea membrilor de partid, precizând că s-ar fi putut ajunge la 30% cu o altă strategie.

„Eu cred că partidul ar fi avut şi oamenii, şi ideile, şi capacitatea de conducere a unor campanii electorale care să-l ducă la 30% şi să se bată cu şanse bune la preşedinţia României. Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Mă aştept la un scor de 15% la parlamentare, în funcţie de gradul de mobilizare. Şi mă tem ca problema candidatului prezidenţial în turul II deja nu prea se mai pune.

Apropos de ceea ce spun reprezentanţii partidului aflaţi în campanie, e de remarcat ceva destul de trist: cred că au ajuns, pur şi simplu, să vorbească între ei. Parcă ar fi cu spatele la cetăţeni. Mie, cetăţean, nu poţi să-mi dai ca argument să votez un om sau un partid doar convingerea ta că el va câştiga.

Or, ei vorbesc la televizor doar ca să se audă unii pe alţii şi pentru a semna în faţa colegilor o condică de prezenţă la televizor. E valabil pentru toate partidele, nu doar pentru PNL.

Dar eu cred că PNL riscă foarte mult prin această campanie incoerentă, lipsită de identitate, în care, în anumite momente, prilejuieşte chiar situaţii jenante”, a spus Antonescu.

„De la Ciucă scriitorul s-a trecut la Ciucă bunelul”

„În legătură cu imaginea acestui general care, într-adevăr, ca idee, ar fi fost o şansă bună din punct de vedere electoral, noi am avut în campanie următoarele construcţii: nu Ciucă generalul, ci Ciucă scriitorul. Or, el n-a scris vreun tratat de geopolitică, despre arta războiului, despre sistemul de securitate şi apărarea României, ci un fel de „Amintiri din copilărie” care au avut darul de a câştiga un cititor încântat, scriitorul Mircea Dinescu, dar atât.

De la Ciucă scriitorul s-a trecut la Ciucă bunelul, care poate să fie o chestiune foarte simpatică, foarte tandră, dar care se potriveşte puţin cu imaginea generalului.

După aceea, la un moment al campaniei electorale, s-a încercat aplicare de proteze: Proteza „Nicuşor Dan”, într-un moment cam jenant de împingere, alături de alţi contracandidaţi, la uşa primarului general, pentru favoruri electorale.

Cei 5 vinovați pentru eventualul eșec al PNL în alegeri

Apoi, Proteza „Bolojan”. Cât poate fi de credibil PNL când nici măcar azi nu are o decizie oficială cu privire la eventuala poziţie de premier a lui Bolojan, când în ultimii 5 ani a desemnat 3 premieri şi niciodată nu l-a luat în calcul şi când însăşi această protezare apare după ce un alt contracandidat, doamna Elena Lasconi, a invocat această posibilitate.

După ce s-a terminat şi cu operaţiunea „Proteze”, s-a trecut la operaţiunea „Ciucă în luptă cu urmaşii comunismului. Ciucă fiind singurul candidat major care a fost membru al Partidului Comunist. Şi nici nu mai contează, tema e oricum ridicol de inactuală”, a arătat Antonescu.

Pentru eventualul eșec al partidului la aceste alegeri, fostul lider al PNL îi consideră vinovați pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareş Bogdan, Dan Motreanu şi Gheorghe Flutur, care „au conceput această strategie”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:31

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
KREMLINUL respinge propunerea lui Erdogan privind înghețarea conflictului din Ucraina: „Este a priori inacceptabilă”
18/11/2024 13:17

Moscova a calificat drept „a priori inacceptabilă” propunerea presedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, de a „ingheta conflictul din Ucraina” in stadiul actual, pe care acesta ar intentiona să o prezi ...

Cum scapă Marian Vanghelie de condamnarea pentru cea mai mare mită din istoria DNA. Faptele se prescriu pe 17 decembrie 2024
18/11/2024 12:37

  Procesul lui Marian Vanghelie in care este acuzat de cea mai mare mită din istoria DNA (30 de milioane de euro) a fost amanat de Curtea de Apel Bucuresti pentru data de 7 februarie ...

Erdogan cere intervenția trupelor străine în Ucraina
18/11/2024 10:19

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan isi va prezenta propunerea de a ingheta războiul ruso-ucrainean in termenii actuali la o intalnire a liderilor G20 de la Rio de Janeiro, pe 18 noiembrie, scrie Bloomberg, ...

Educația, cheia transformării și succesul unei societăți civilizate
18/11/2024 08:37

Educatia este cheia care deschide usile spre un viitor mai bun pentru fiecare copil si pentru intreaga societate. Într-o lume in continuă schimbare, unde cunostintele si competentele devin principalii fa ...

„Ne trebuie încă 15.000 de asistenți sociali, în toate serviciile, astfel încât să funcționăm la nivelul la care prevede legislația”
18/11/2024 00:00

* dialog cu doamna prof. Roxana Necula, candidat PSD Iasi pentru un mandat de senator in Parlamentul Romaniei - Aveti o experientă profesională de peste două decenii in serviciile sociale, iar tocmai expert ...

Hunor Kelemen distruge “mitul” Bolojan: “Este doar un alt Klaus Iohannis, dar ediția 2024!”
17/11/2024 14:14

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că nu este un admirator al lui Ilie Bolojan, arătand că preşedinte CJ Bihor este ”ediţia lui Klaus Iohannis 20 ...

Zelenski, concluzie categorică: 'Ucraina are cea mai puternică armată din Europa!' / Un nou proiect grandios anunțat de Kiev
17/11/2024 09:10

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană, la ora actuală, este una dintre cele mai puternice din lume si cea mai puternică din Europa Zelenski a enumerat şi cateva motive ...

Xi Jinping lansează primul atac dur împotriva SUA, după alegerea lui Trump: 'Reprezintă un regres!'
17/11/2024 09:09

China a lansat o ofensivă diplomatică, avertizand lumea intreagă impotriva amplificării protecţionismului. Poziţia Chinei pare să fie un răspuns la realegerea lui Donald Trump pentru un al doilea manda ...

Dominic Fritz, după ce Rareș Bogdan l-a numit 'reprezentant woke': 'Îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat'
17/11/2024 09:07

Dominic Fritz a publicat sambătă pe retelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepresedintelui PNL, Rares Bogdan, la adresa sa. „Rares Bogdan, cel mai talentat contorsionist din politica r ...

Ce s-ar întâmpla dacă Geoană, Lasconi sau Ciucă se retrag din cursa pentru prezidențiale. Analiza sociologului Mădălina Hideg
17/11/2024 09:06

Sociologul Mădălina Hideg a analizat scenariul in care unul dintre candidatii la prezidentiale s-ar retrage din cursa pentru Cotroceni. In cadrul alegerilor prezidentiale din acest an ar putea exista scenari ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei