Crin Antonescu vede doi prezidențiabili la PNL
Dimensiune font:
Fostul lider PNL, Crin Antonescu, crede că liberalii au doi posibili candidați pentru alegerile prezidențiale. Unul dinte ei ar fi Eduard Hellvig, iar celălalt Nicolae Ciucă.
„Se discută obsedant cum va cădea dl. Ciucă după europarlamentare, eu nu-l văd în această postură, deși se poate întâmpla. Totuși e politică, eu nu sunt ghicitor, dar observ că dl. Ciucă a încercat și se străduiește să se achite de situația complicată de a fi, cu puțină experiență în spate, președintele unui partid ca PNL”, a declarat Crin Antonescu la Digi24.
Crin Antonescu a mai spus că deṣi sunt şi lucruri care nu i-au încântat pe susținătorii PNL, partidul nu este în niciun caz într-o situație vecină cu dezastrul, așa cum e descrisă de multe ori.
„Se apropie alegerile europarlamentare, PNL are posibilitatea să vorbească, să contureze direcții și orizonturi pentru acea parte din societatea românească dornică să mențină un proiect occidental, european, NATO, cu care ne-am angajat și tot ce înseamnă opțiunea majoră a acestei națiuni dupa căderea comunismului. Deci cred că PNL are ce spune, are oameni pe care să îi pună pe listă, oameni care pot spune nu doar ce au de gând să facă, ci și ceea ce au făcut. Cred că PNL are la îndemână tot ce îi trebuie pentru a da bătăliile din acest an”, a declarat Crin Antonescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau