Curtea Constituțională a respins sesizarea pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare
Dimensiune font:
Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea USR și a Forței Dreptei. Astfel, noile măsuri fiscale propuse de Guvern pot intra în vigoare după ce legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat după şedinţă că în urma analizei, ”CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic şi unitare, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public şi reducerea cheltuielilor statului. În cadrul examenului de constituţionalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei CCR”, a explicat Enache.
Președintele CCR a mai precizat că ”dispoziţiile legale în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”.
”Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis cu majoritate de voturi că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei, că articolul 3 referitor la diminuarea contribuţiei la Pilonul II de pensii administrat privat a persoanelor fizice implicate în activitatea de creare de programe şi calculator este constituţională iar în unanimitate, au respins ca neîntemeiate celelalte critici, în număr de peste 30 formulate în sesizare”, a mai spus preşedintele CCR.
După motivarea deciziei CCR, legea poate fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau