Darius Vâlcov a ajuns în țară: îmbrânceli pe aeroport
Dimensiune font:
Fostul ministru PSD Darius Vâlcov a fost adus în țară! El a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare şi a fugit în Italia. Ajuns pe aeroport, acolo îl aștepta și protestatarul Marian Ceaușescu, care striga la fostul ministru. Pentru câteva momente a avut loc o mică îmbrânceală, pentru a i se face loc lui Vâlcov și celor care îl însoțeau să ajungă la mașină.
Avionul care l-a adus pe Darius Vâlcov în țară a aterizat la ora 15.47. Darius Vâlcov, cu o șapcă pe cap și cu cătușe la mâine, care a fost luat din aeroport cu o autospecială a polițiștilor, va fi dus la penitenciar.
Precizările IGPR
„La data de 14 august 2023, o escortă din cadrul Poliției Române a preluat, din Italia, un bărbat, de 46 de ani, din Slatina, județul Olt, care era urmărit internațional.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor.
Escorta din cadrul Poliției Române a ajuns în cursul acestei zile, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, bărbatul în cauză fiind predat reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor”, a transmis IGPR.
Anunțul ministrului Justiției
Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că recursul făcut de către Darius Vâlcov a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Casaţie a Italiei. Astfel, rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă predarea acestuia către autorităţile române pentru executarea mandatului european de arestare şi a pedepsei de 6 ani de închisoare pronunţară de ÎCCJ din ţara noastră, transmite News.ro. Gorghiu a adăugat că „zilele următoare se aşteaptă primirea comunicării oficiale a hotărârii către autorităţilor române şi continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Vâlcov Darius Bogdan”.
Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai, în Napoli
Conform legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.
Anterior, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov fusese dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau