Detaliul grav din mega-dosarul Tel Drum -Fostul șef SRI Teleorman și Carmen Dan/DNA

DNA 345

Dimensiune font:

| 10-11-2022 15:39

Ancheta în mega-dosarul de corupție al fostului lider PSD Liviu Dragnea, privind privatizarea si afacerile cu statul ale societății Tel Drum, scoate la iveală detalii grave privind pe de-o partea reacția autorităților și persoanele ce s-au succedat la conducerea Ministerului de Interne în vremea „domniei„ lui Dragnea.


Astfel, unul dintre cei mai grei martori ai acuzării, care știe toate dedesubturile afacerilor cu iz nelegal ale fostului șef CJ Teleorman, Liviu Dragnea, a povestit anchetatorilor DNA despre persoanele care l-au ajutat în mod direct pe ex-liderul PSD dar și despre cele care au cunoscut fără echivoc despre mașinațiunea Tel Drum.

 

 

Astfel, în malaxorul declarațiilor intră fostul șef din SRI, `Dan Florescu`, despre care unul dintre cei mai importanți martori ai acuzării, ex-șeful CJ Teleorman Teodor Nițulescu, arată că ar fi cunoscut, alături și de Carmen Dan, despre mersul grupului infracțional constituit de Liviu Dragnea, privind preluarea și afacerile Tel Drum.

Este de menționat că deși referirile la Carmen Dan sunt din perioada când aceasta era juristă la CJ Teleorman aceasta a acces ulterios, pe linie politică, la conducerea Ministerului de Interne, organism al cărui ofițeri judiciari se ocupau de probarea faptelor din mega-dosarul Tel Drum.

„Săgețile„ din Tel Drum ale lui Dragnea...

„...în ceea ce privește implicarea numitului Fișcuci Marian se reține că aceasta reiese din coroborarea aspectelor consemnate în documentele oficiale coroborat cu declarațiile martorului Nițulescu Teodor, având în vedere că acesta declară că Liviu Nicolae Dragnea i-a comunicat personal:

”că are o înțelegere cu Fișcuci în aceiași termeni ca cei pe care mi i-a propus mie anterior, inversând societățile comerciale în sensul că Dragnea Liviu urma să primească 30% acțiuni în Proinvest iar Fișcuci să primească 30% în Tel Drum deși în acte figura că este asociatul majoritar.

Deși Fișcuci Marian figura ca având pachetul majoritar la ambele firme în realitate înțelegerea era că are 30% în Tel Drum și 70% în Proinvest. Până la acest moment Fișcuci Marian nu avea o avere impresionantă și avea o mașină și vindea uleiuri industriale, el fiind de specialitate.””, a arătat martorul cheie al DNA.

Aceste aspecte, arată mai departe procurorii DNA, „sunt întărite și de elemente de fapt ce au reieșit din procedura de negociere a privatizării, Fișcuci Marian utilizând în cadrul negocierii informații care nu apăreau în ofertă și erau cunoscute la nivelul Consiliului Județean Teleorman coroborat cu faptul că acesta nu avea experiență în activitatea prestată de Tel Drum SA iar în documentația întocmită acest element a fost omis ca un criteriu pentru participare”

„În fapt persoana care avea cunoștințe tehnice cu privire la activitatea derulată de societatea comercială era numitul Neda Florea, care la momentul negocierii privatizării s-a ocupat de partea tehnică și care ulterior a devenit acționar la Tel Drum SA și a ocupat funcția de director și director adjunct.

Participarea și implicarea lui Neda Florea în cadrul grupului infracțional organizat este probată și de activitățile ulterioare ale acestuia, el fiind persoana care participa la prezentări de proiecte tehnice înainte de derularea licitațiilor la Consiliul Județean Teleorman și care funcționa ca interfață pentru Liviu Nicolae Dragnea.

El este persoana care avea contact frecvent cu Dragnea Valentin și care gestiona relația cu CNADNR și chestiunile de ordin tehnic în cazul lucrărilor”, se mai arată în dosarul anchetatorilor.

Fostul șef SRI Telorman și Carmen Dan, „în buzunarul„ lui Dragnea

„Participarea celor doi funcționari din cadrul Consiliului Județean Teleorman, respectiv Bățăuș Mugur și Victor Piperea reiese din coroborarea documentelor furnizate de Consiliul Județean Teleorman coroborate cu elementele dc fapt stabilite în cadrul investigațiilor privind cele două drumuri județene (DJ 701 și DJ 506) și cu declarațiile martorilor .. .. . .. . și cu raportul întocmit de OLAF cu privire la Reabilitarea DJ 701.

Astfel cei doi erau direct subordonați lui Liviu Nicolae Dragnea, martorul Nițulescu Teodor precizând că în ceea ce privește personalul din cadrul Consiliului Județean aceștia acționau la dispoziția și ordinul lui Liviu Dragnea, știind fără dubii că Tel Drum era a lui Liviu Dragnea, aspect despre care știa până și șeful SRI din acea vreme, Florescu Dan, care mi-a sugerat să îmi ascund acțiunile din SAIFCAR pe numele altei persoane așa cum face și Dragnea cu Tel Drum (..,)

Bățăuș și Piperea sunt cei care au regizat toate licitațiile în favoarea firmei Tel Drum, pornind de la caiete de sarcini, prețuri, dirgenție dc șantier, în direcția lui Bățăuș lucrând și Carmen Dan, care era jurist la CJ Teleorman și care a semnat multe dintre contractele obținute de Tel Drum”, se arată în declarația martorului cheie al DNA, consemnată și depusă în dosarul transmis judecătorilor.

Este vorba despre fostul șef al SRI Teleorman, Dănuț Florescu, cadru activ la momentul inițierii GIO condus de Liviu Dragnea, dar trecut în rezervă de o lungă perioadă de timp, precum și de ex-ministrul de interne Carmen Dan, pusă la conducerea ministerului de Liviu Dragnea.

CJ Teleorman încă „la degetul mic„ al lui Dragnea

Mai multe instituții ale statului român s-au constituit părți civile în dosarul de mare corupție a lui Liviu Dragnea în vreme ce Consiliul Județean Teleorman, locul din fruntea căruia Liviu Dragnea a prejudiciat statul român prin presupusele sale fapte, așteaptă o decizie finală în proces iar apoi funcție de aceasta va introduce acțiune la instanța civilă.

Decizia de a a aștepta ca instituție publică finalul procesului lui Dragnea surprinde cu atât mai mult cu cât ministerele Dezvoltării și Finanțelor s-au constituit deja părți civile în dosar.

„Raportat la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită în legătură cu proiectul "Reabilitare DJ 701, limita - Dâmbovița Gratia - Poeni - Siliștea - Scurtu Mare - Slăvești - Ciolănești - Zabreasca - Dobrotești, km 44+ 240- 104 + 890 (55.450 km) SMIS 1099” cuantumul pagubei este de 25.600.927 lei.

Raportat la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită în legătură cu proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506 Cervenia Vitănești Băbăița km 17+40- km 58+000” cuantumul pagubei este de 5.742.872,19 lei

În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506 Cervenia Vitănești Băbăița km 17+40- km 58+000” paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului., respectiv 62.482.442, 49 lei

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prejudiciul adus bugetului statului este în cuantum total de 1.229.388,6 lei reprezentat de taxa pe valoare adăugată în cuantum de 7968336 lei și impozit pe profit în cuantum de 432555 lei aferente celor 10 facturi ce atestă operațiuni nereale”, se arată în dosarul Tel Drum referitor la cuantumurile prejudciilor aduse prin faptele celor cercetați.

„Conform adresei nr. 481 din data de 11.12.2017 a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a comunicat constituirea ca parte civilă în procesul penal cu suma de 109.034.185,57 lei pentru contractul de lucrări nr. 169/30.10.2009 și cu suma de 55.977.541, 16 lei pentru contractul de lucrări nr. 59/30.07.2010 (vol 650, filele 1-5)

Prin adresa nr. AJR 24505 din data dd 04.10.2022 Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.229.3886 lei”, se arată referitor la instituțiile care s-au constituit părți civile în dosar.

Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Prin adresa nr. 12343 din data de 21.12.2017 a Consiliului Județean Teleorman s-a precizat că în ședința din 19.12.2017 s-a adus la cunoștință consilierilor județeni faptul că s-a dispus continuarea urmăririi penale în cauză și că se va decide într-o ședință viitoare dacă Consiliul Județean Teleorman se va constitui parte civilă în procesul penal, arată magistratul Lăncrănjan în dosarul său.

„Ulterior au fost efectuate precizări în sensul că urmează a se aștepta o decizie a instanței penale și în funcție de aceasta Consiliul Județean Teleorman va efectua demersuri la instanța civilă.

Sumele reprezentând cuantumul prejudiciilor stabilite în cauză pentru care nu există constituire de parte civilă urmează a fi confiscate conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen”, se mai arată în rechizitoriul transmis instanței.

Fața mega-corupției

În 17 octombrie anchetatorii de la DNA au stabilit trimiterea în judecată a celor anhcetați în mega-dosarul de corupție, Tel Drum, respectiv:

LIVIU NICOLAE DRAGNEA, la data faptelor președintele Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte),

- instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii,

MUGUR BĂȚĂUȘ, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

VICTOR PIPEREA, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

MARIN PREDESCU, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprie,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

SC TEL DRUM SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- evaziune fiscală, în formă continuată,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).

Persoană fizică, apropiată a primului menționat, acționar majoritar (scriptic) al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,

Persoană fizică, la data faptei asociat și administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,

Persoană fizică, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,

Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- evaziune fiscală, în formă continuată,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).

Modus opreandi

În rechizitoriul transmis Tribunalului bucurești anchetatorii notează că inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală, administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale.

Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.

SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum și pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.

Una dintre infracțiunile săvârșite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene. În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.

Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpații Mugur Bățăuș și Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului și că în documentele pentru licitație au fost incluse condițiile restrictive, inclusiv cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ.

În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

În vederea finanțării acestui proiect și asigurării câștigării licitației de către SC Tel Drum SA, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul a doi funcționari publici, Mugur Bățăuș și Predescu Marin, ar fi obținut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiții restrictive (cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ) și majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului. De asemenea, cu ajutorul celorlalți doi anterior menționați, l-ar fi determinat pe funcționarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false și inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obținând astfel în mod injust finanțarea.

Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:

- 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) ,

- 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat).

Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și concomitent beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei.

În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506, paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei.

În plus, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operațiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
VIDEO Declarații Elena Lasconi, după ce a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
24/11/2024 21:13

  Candidata USR, Elena Lasconi, intră in turul al doilea, potrivit exit-poll-ului de la ora ora 21.00. Acesta a obtinut 18,1% din voturi, potrivit CURS.  

Marcel Ciolacu intră în turul 2 - Trei candidați se bat pe locul 2 / Rezultate sondaj Sociopol
24/11/2024 21:10

  Liderul PSD Marcel Ciolacu a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale 2024, cu 22% din voturi, potrivit sondajului Sociopol, prezentat de Romania TV. Pentru locul 2 se luptă trei candi ...

Ce rol are președintele României. Responsabilitățile față de români pe care și le asumă cel care ocupă fotoliul de la Cotroceni
24/11/2024 18:09

 Functia supremă in stat, cea de presedinte al Romaniei, are un rol esential in asigurarea bunei functionări a institutiilor si a societătii. Responsabilitătile presedintelui sunt stipulate in legea fu ...

Prezența la urne - 33 la sută, la ora 16
24/11/2024 16:46

Sectiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidentiale 2024 s-au deschis duminică dimineată. Scrutinul se desfăsoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 pană la ora 21:00. În moment ...

Liderii PSD Iași au votat pentru „calea sigură”
24/11/2024 10:05

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a votat duminică dimineaţa la secţia 244 de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” din Iaşi. Alături de el au venit şi colegi de partid. Printre ei au fost ...

Peste 220.000 de alegători din Diaspora au votat
24/11/2024 09:25

227.678 de alegători au votat in diaspora, pană duminică, la ora 9,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate in timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Ag ...

Alegeri prezidenţiale. 18.008.480 de alegători sunt înscrişi pe listele electorale permanente
24/11/2024 07:23

Numărul total al alegătorilor inscrişi in listele electorale permanente, valabil pentru scrutinul prezidenţial, este de 18.008.480 de cetăţeni, după cum a informat vineri Autoritatea Electorală Permanen ...

Tudor Chirilă: Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. E mereu loc de mai rău. Și pentru asta trebuie să ieșim la vot
24/11/2024 00:05

Artistul Tudor Chirilă sustine că fiecare votant trebuie să-si spună anumite intrebări cu privire la candidatii de la prezidentiale, iar apoi să pună stampila de vot. „Să intelegem că bazinul de vot ...

„Nu suntem nebuni”. Medvedev, schimbare radicală de retorică: Rusia nu este dispusă să înceapă un război nuclear
24/11/2024 00:01

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care anterior a amenintat in mod repetat Occidentul cu arme nucleare, si-a schimbat brusc retorica, scrie publicatia independentă The Mosc ...

„Moldova, regiune prioritară pentru investiții în Sănătate”
23/11/2024 19:10

Elita sistemului medical din regiunea Moldovei a fost prezentă la Iasi la sfarsitul acestei săptămani. Palatul Culturii a fost gazda unei intalniri deosebite organizată de ministerul Sănătătii, sub coord ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei