Donald Trump: Viktor Orbán este cel mai puternic lider în Europa
Dimensiune font:
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a lăudat virtuțile premierului ungar în discursul său de campanie din Iowa, transmite agenția ungară MTI, citată de Rador.
Fostul președinte al Statelor Unite și-a început turneul de campanie în SUA ca rival al lui Joe Biden. Donald Trump, liderul republicanilor, l-a menționat pe premierul Viktor Orbán drept un exemplu pozitiv la mitingul organizat în Mason City, Iowa.
Potrivit unui articol publicat de Politico, fostul președinte a ținut un discurs la aniversarea a trei ani de la asediul Capitoliului și a afirmat că vor să-l discrediteze cu evenimentele din 6 ianuarie 2021 și că poate şi FBI-ul a fost implicat.”Toată treaba este pur și simplu stupidă. Pute”, a subliniat Trump, care consideră că evenimentele de la Capitoliu sunt exemple elocvente ale modului în care administrația Biden a transformat sistemul de justiție într-o armă.
„Viktor Orbán este cea mai renumită persoană – cea mai dură din Europa și poate și din afara Europei”, astfel l-a descris pe premierul ungar Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, care, potrivit sondajelor de opinie, ar putea câștiga faţă de candidatul democraților la viitoarele alegeri prezidențiale americane.
Nu a fost prima dată când Donald Trump l-a lăudat în public pe Viktor Orbán. În timpul domniei lui Trump, relațiile ungaro-americane au fost excepțional de bune, întrucât cei doi politicieni conservatori și-au dat dovadă de respect reciproc unul față de celălalt.
În primăvara anului trecut, premierul Viktor Orbán a declarat la conferința CPAC Ungaria (Conferința de acțiune politică a conservatorilor), că întoarcerea lui Donald Trump ar putea pune capăt războiului care se desfășoară în vecinătatea noastră. „Dacă Donald Trump ar conduce America, Ucraina şi Europa nu ar trebui să sufere din cauza războiului”, a explicat premierul ungar, care i-a cerut fostului președinte al Statelor Unite să se întoarcă.
Cei doi politicieni s-au întâlnit personal de mai multe ori. În august 2022, Donald Trump s-a întâlnit cu premierul ungar la domeniul său din New Jersey, iar în mai 2019 l-a primit pe Viktor Orbán la Casa Albă din Washington, pe când era încă în funcție.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau