Dragoș Damian: Un plan ultrasecret de relansare a economiei României în 2024
Dimensiune font:
Fără să spunem nimănui, fără să ne vadă nimeni, în mare secret, fără să afle partenerii strategici, să cumpărăm în fiecare zi ceva Fabricat în România.
În 2011, când lansam inițiativa „Cumpără Fabricat în România”, notam: „Când ai nevoie de ceva, orice, gândeşte-te în primul rând să cumperi ceva fabricat în România. Se pune invizibil în mişcare o reacţie în lanţ cu nişte consecinţe incalculabile pentru binele economiei naţionale. Producătorul va observa imediat cererea în creştere, va face tot posibilul să fabrice mai mult, va avea nevoie de muncitori, va crea locuri de muncă. Alţi producători vor vedea acest lucru, vor veni în România făcând investiţîi pentru a-şi deschide şi ei unităţi de producţie, vor crea locuri de muncă. Şi cei prezenţi, şi cei care vor veni vor plăti mai mulţi bani la stat, care va fi mai bogat şi care, vrând-nevrând, va face mai multe pentru români. Fabricile din România vor fi o sursă de export pentru alte țări. România va fi o ţară mai puternică datorită ție.”
Până să mă las păgubaș, am mai activat inițiativa în câteva rânduri, când se deschidea sau închidea o fabrică, când răbufnea câte un om de afaceri că nu are acces în rețelele comerciale, în campaniile electorale când rugăm candidații să îndemne alegătorii la a cumpăra din fabricile din țară etc. Am reluat-o în pandemie când autoritățile se jurau că a doua zi după ridicarea restricțiilor vor avea în vedere să sprijine fabricația și consumul de produse autohtone. Am reluat-o și când România a blamat anul trecut Austria că nu ne lasă în Schengen, spuneam că o țară cu o economie puternică, asta însemând în primul rând consum autohton, nu poate fi împiedicată de la nimic.
Pe tot parcursul acestor 13 ani, mediul de afaceri a oscilat între a-i fi milă de naivitatea mea ardelenească și a mă înjura sau amenința pe unde apucă, nici vorbă să pună în mișcare un proiect de țară pentru a sprijini consumul de produse autohtone.
Astăzi, după pandemie, greedflatie și război la granițe, avem cifre record de deficit de balanță comercială, pentru că tot ceea ce înseamnă nevoi de bază ale populației – alimente, medicamente, energie și, nou intrată, apărare – vine din import, nu există un îndemn, o chemare sau o preferință de a da prioritate consumului produselor fabricate în România, indiferent de sursa capitalului care deține unitatea de producție. Globalizarea, bună sau rea, a complicat alegerea, există mărci internaționale produse în fabrici din România sau mărci românești care sunt produse în fabrici din afara țării. Și, extrem de trist, planează prejudecata falsă cum că ceea ce este produs în România este de calitate inferioară. Ironic, pentru că băgăm în coșul de cumpărături toate dubioșeniile de calitate îndoielnică care vin din țări îndoielnice în condițîi îndoielnice, însă noi tot credem că ceea ce este produs în România este de caltate inferioară.
Marcel Ciolacu a lansat în 2023 inițiativa „Cumpără Românește”, dar proiectul este cumva lăsat de izbeliște, nu are tracțiune, nu te răscolește, nu are rizz, cum ar spune hipsterii căruia îi este adresat. Asta și pentru că dacă un român, mai ales politician, într-un imbold patriotic, se apucă să fluture un steag tricolor sau să strige „Hai România!”, acel român va da, nu-i așa, semnale îngrijorătoare de naționalism, extremism, suveranism și desigur, anti-europenism. Nu avem voie să fluturam un steag tricolor sau să strigăm „Hai România!” așa oricum, când și cum ni se cășunează, fără a avea permisiunea de la partenerii strategici.
Rămâne la înțelegerea fiecăruia dintre noi ce înseamnă „Cumpără Fabricat în România” sau „Cumpără Românește” și dacă aceste proiecte vor duce la o creștere economică. Citesc opiniile multor specialiști care ne arată că România va crește economic în următoarea perioadă din cercetare-dezvoltare, inteligență artificială, tehnologizare, robotizare și alte asemenea progrese ale științei. Împărtășesc visurile și aspirațiile acestor specialiști, dar propun să începem cu pași mici, să mergem mâine într-un magazin și să cumpărăm ceva fabricat în România.
Așadar, în 2024, în mare secret, un pic de efort, un pic de atenție în magazine, intorcem produsul pe toate părțile și ne uităm pe etichetă, scrie acolo dacă este fabricat în România. Îl cumpărăm și un leu rămâne în România, acel leu pune în mișcare reacția în lanț de care vorbesc încă din 2011. Un leu dat pe un produs fabricat în România este mult mai puternic decât un leu care vine din împumuturi, din fonduri europene sau din PNRR.
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau