Elena Udrea, evacuată de urgență în Grecia. S-a aflat în pericol de moarte
Dimensiune font:
Elena Udrea și iubitul său au trecut prin clipe de groază, în Grecia. Ceea ce trebuia să fie o relaxare totală și o lăfăială la mare și la soare, s-a transformat rapid într-un adevărat coșmar. Cei doi au fost evacuați de urgență din hotel, deoarce se aflau în pericol de moarte.
Elena Udrea a vrut să mai uite de problemele pe care le are în justiție, unde a primit în prima instanță o condamnare de 8 ani de ănchisoare, și a plecat în Grecia, împreună cu iubitul său, Adrian Alexandrov. Cei doi au ajuns pe insula grecească Mikonos, unde s-au cazat la un hotel, gata să-și înceapă vacanța de lux.
Surpriză însă, la scurt timp după ce s-au cazat, administratorii hotelului i-au evacuat pe Elena Udrea și pe partenerul său de viață, împreună cu ceilalți turiști. Cauza a fost una foarte serioasă. Un incendiu de vegetație risca să se extindă rapid și să cuprindă hotelul în care se afla. Nu au avut încotro și s-au conformat, dar nu înainte ca Adrian Alexandrov să facă câteva fotografii cu vâlvătaia pe care le-a postat pe rețelele de socializare.
Așadar, Elena Udrea nu a scăpat de agitație nici în Grecia. În România, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare de 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Dosarul este judecat de cea de a doua instanță. Udrea a scris recent un mesaj destul de dur pe Facebook.
”Ce treabă au înregistrările dintre Ioana Băsescu şi Giovani, puse acolo de doamna judecător special ca să atragă atenţia presei şi să distragă atenţia de la lucruri esenţiale.
Doamna judecător nu explică cum m-a condamnat pentru patru fapte care nu erau prevăzute în 2009. Nu poate să explice chestia asta. Doamna judecător, pusă în situaţia de a motiva că a dat o condamnare care nu era prevăzută în legea penală – şi anume două instigări la luare de mită, urmate de două spălări de bani – adică patru fapte în total, vine şi invocă o convenţie europeană şi nişte înţelegeri, un raport GRECO şi aşa mai departe.
Nu poţi să vii cu aşa o enormitate şi să condamni pe cineva nu în urma legii penale, nu în baza Codului Penal valabil la acea vreme, ci în baza unor convenţii europene şi a unor rapoarte GRECO şi a altor documente subsecvente”, a declarat Elena Udrea.
sursa impact.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau