Elena Udrea va fi extrădată în România pentru a executa 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute"
Dimensiune font:
Elena Udrea va fi extrădată în România pentru a executa 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute", au stabilit judecătorii din Bulgaria marți, 19 aprilie.
Fostul ministru al Turismului are termen 5 zile să facă apel.
Procesul de marți s-a desfășurat foarte repede, întrucât Udrea a fost audiată doar câteva minute.
Procurorul a spus că sunt condiții foarte bune în penitenciarele din România, potrivit răspunsului primit de la autoritățile din țara noastră.
Unul dintre cei 4 avocați care au reprezentat-o pe Elena Udrea la acest termen a amintit că clienta sa a fost amenințată cu moartea în închisoare.
Elena Udrea a spus că este șocată că autoritățile din România au trimis informații false cu privire la condițiile din penitenciarele din România, în condițiile în care România are o condamnare la CEDO pentru condițiile din penitenciare, potrivit Antena 3.
Joi, judecătorii bulgari au decis că Udrea va rămâne în arest preventiv până în 19 aprilie şi au cerut informaţii de la autorităţile române cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia pe durata încarcerării.
Ministerul Justiţiei anunţat, joi seară, că a primit solicitarea de informaţii, urmând ca Administraţia Naţională a Penitenciarelor să ofere răspunsul necesar.
În 7 aprilie, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei.
Udrea a fost prinsă în Bulgaria, când încerca să treacă graniţa în Grecia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau