Explicațiile ICCJ pentru reducerea prejudiciului constatat de DNA de la peste 10 milioane de euro la 267.000 de euro în dosarul lui Mihnea Costoiu
Dimensiune font:
Instanța supremă detaliază expertiza tehnică ce a avut loc în cursul judecății pe fond în dosarul de mare corupție Baza Cutezătorii, caz în care DNA, la momentul trimiterii în judecată stabilise un prejudiciu de peste 10 milioane de euro.
„Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018).
Până la momentul întocmirii rechizitoriului Ministerul Educației Naționale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză”, notau procurorii DNA în comunicatul oficial de trimitere a dosarului în judecată.
Astfel, pe parcursul procesului, apărarea lui Costoiu a obținut cu încuviințarea instanței supreme efectuarea unei noi expertize tehnice, care să dubleze raportul specialistului DNA.
Expertul a fost desemnat de către instanță din lista de experți disponibili și după filtrarea acestora în raport de recințele apărării și acuzării.
La finalul expertizei tehnice prejudiciul constatat de expertul stabilit de ICCJ a fost de 267.000 de euro, motiv pentru care instanța supremă nu a mai putut reține forma agravantă a faptei de abuz în serviciu a fostului demnitar de la MEN.
Analiza raportului de expertiză
„Analizând raportul de expertiză tehnică judiciară de construcții și evaluări imobiliare dispus de instanță și având ca obiectiv "Stabilirea valorii de piață (de circulație) a chiriei aferente imobilului din ...., denumit "Baza Cutezătorii" (teren + construcții, așa cum au fost preluate la nivelul anului 2001 prin Contractul de Cooperare nr.11505/28.09.2001- încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și Fundația „„Dinu Pescariu””), pentru perioada 23 iunie 2009, dată la care se pretinde că a fost încheiat actul adițional nr. 16832/23.06.2009, semnat de inculpatul Mihnea Costoiu, până la data de 22 martie 2018, data întocmirii rechizitoriului”, se constată că au fost avute în vedere toate elementele necesare pentru stabilirea unui prejudiciu exact, cert, exigibil. Expertul a avizat istoricul construcțiilor și a terenului prin compararea planurilor topografice din 1957, actualizate în 1966, 1989, planul topografic din 2004 întocmit de expert V., unde au fost identificate atât construcțiile, cât și terenurile de sport indicate în inventarul din 2001, dar și construcțiile noi: bazin înot, sală de gimnastică, restaurant, terenuri de tenis acoperite, precum și o clădire în construcții.
De asemenea, s-a avut în vedere planul topografic din 2017 întocmit de expert J1., dar și istoricul administrării și închirierii bazei după anul 1989.
În ceea ce privește situația terenului, aceasta este descrisă la pct. VII din Raportul de expertiză, reținându-se că baza sportivă Cutezătorii are ca vecinătăți: la nord, lacul Tei, total litoral 516m; la sud-vest, Bd. Barbu Văcărescu; la sud- est, str. Glodeni și în continuare baza sportivă M.Ap.N.
Suprafața terenurilor este indicată diferit în planurile topografice, astfel:
planurile actualizate în 1966 și în 1989 nu indică suprafața terenului
planul V. din 2004 indică în total 57.094 mp, suprafață care a fost preluată în Contractul nr.269/2004 încheiat între Ministerul Educației Naționale și Fundația „Dinu Pescariu”
planul K1. din 2007 și planul J1. din 2017 cu suprafața de 57.756 mp.
Expertul a avut în vedere planul întocmit de V. în condițiile în care s-a apreciat ca fiind cel mai apropiat de anul 2001, explicându-se motivele pentru care nu au fost avute în vedere celelalte planuri.
Descrierea construcțiilor (1-32) este prezentată în capitolul VIII al raportului, reținându-se că valoarea costurilor în 2009 a avut în vedere prețurile unitare din Cataloagele de reevaluare din 1964, actualizate.
Alegerea metodei de evaluare a imobilului este descrisă în capitolul IX.3 al Raportului de expertiză tehnică, reținându-se că: ’’întrucât există suficiente informații de piață - tranzacții efective - și având în vedere CMBU, cea mai potrivită metodă de evaluare a chiriei de piață este comparația cu contractele de închiriere (...). Terenul bazei Cutezătorii nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curți Construcții și pe care se pot edifica clădiri până la P+14”.
În ceea ce privește evaluarea au fost avute în vedere (capitolul X) contractele de închiriere a unor baze sportive similare (Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei; Stadionul Național Lia Manoliu; Complexul Tineretului; Baza Olimpia; Baza Oltenița; Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative București; Stadionul Steaua), chiriile de piață pentru imobile (închirieri construcții pentru cazare, vestiare, grupuri sanitare, birouri, ateliere; închirieri construcții pentru spații comerciale, chioșcuri, terase; închirieri terenuri de tenis, de fotbal și volei; închirieri terenuri și dotări plaje, parcări; închirieri hale metalice; suprafețe închiriabile, tipuri de chirii pe intervale lunare și totale în perioada 23.06.2009 - 23.06.2013 și în perioada 24.06.2013 - 22.03.2013, defalcate pe construcții, teren liber și total.
Răspunzând astfel la obiectivele expertizei în capitolul XI, se arată că: chiriile lunare și totale în perioada 23.06.2009 - 23.06.2013, total 48 luni și în perioada 24.06.2013 - 22.03.2013, total 57 luni, defalcate pe construcții, teren liber și total, în Euro sunt total general 23.06.2009 - 22.03.2018 - 105 luni - 1,212,577 Euro, iar în echivalent RON la cursul BNR din 22.03.2018: 5,657,763 RON.
Prin urmare, raportat la suma efectiv plătită de Fundația „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018), diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei fiind în sumă totală de 1,212,577 Euro duce la un prejudiciu efectiv de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 Ron).
Transformând în lei, conform raportului de schimb de la data de 22.03.2018 (4,6659 lei/un Euro la data emiterii rechizitoriului), rezultă o diferență de chirie de 1.248.487,52 lei (valoare sub pragul de 2.000.000 lei prevăzut de art. 183 Codul penal pentru a se putea reține consecințe deosebit de grave).
Față de cele expuse, Înalta Curte va reține că prejudiciul cauzat bugetului Ministerului Educației Naționale prin încheierea actului adițional nr.16832/23.06.2009 de către inculpat, pentru perioada 23.06.2009 - 22.03.2018, este în sumă de 267.577 Euro (reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă totală de 1,212,577 Euro (pentru 105 luni în perioada de referință) și suma efectiv plătită de Fundația „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în aceeași perioadă).
Prin răspunsul la obiectivele expertului L1., se arată, în esență, următoarele:
pct.2 - întrucât obiectivele expertizei se referă la Baza Cutezătorii teren +construcții, așa cum au fost preluate la nivelul anului 2001, suprafețele se extrag din planul V. din 2004, cel mai apropiat în timp de anul 2001, prezent în Anexa 6 la expertiză;
pct.3 - planul J1. din 2017 conține construcții executate după anul 2001, care nu fac obiectul expertizei; suprafețele de teren și de construcții trebuie extrase din același plan, anume cel mai apropiat în timp de anul 2001; planul J1. nu desființează planul V., ci consemnează situația imobilului din 2017, diferită de situația din 2004; nu există niciun motiv pentru a considera nereală suprafața de teren din planul V., preluată atât în contractul 269/2004, cât și în evidențele contabile din epocă;
pct.4 - diferența dintre suprafața totală de teren din planul V. și suprafața totală din planul J1. este de 57.756 - 57.094 =662 mp, adică 1,15 % din suprafața totală, procent nesemnificativ, având în vedere gradul de aproximare admis în orice evaluare imobiliară; pentru comparație, variantele de evaluare din coraportul L1. prezintă rezultate care diferă între ele, cu 55%, 75% și 163%;
pct.7 - chiria pentru terenul construit este inclusă în chiria pentru construcție, deoarece o construcție nu poate fi închiriată fără terenul de sub ea, iar terenul de sub construcție nu poate fi închiriat separat de construcție; în toate cele 82 de contracte de închiriere prezentate în Anexa 11 la expertiză, nu se găsește nicio suprafață de teren construit închiriată separat de construcție;
pct.8 - spre deosebire de planul V., planul J1. nu departajează categoriile de teren cu destinații și, implicit, chirii diferite; planul J1. poate fi suficient în coraport unde chiriile sunt evaluate global, dar nu și în expertiză, unde sunt avute în vedere categoriile și destinațiile diferite ale suprafețelor de teren; pct.9 - expertiza M1. nu preia suprafețe din punct de vedere și obiecțiuni întocmit de expert consilier N1., după cum nu preia suprafețe nici din coraportul și obiecțiunile întocmite de expert consilier L1..
În ceea ce privește obiecțiunile privind stabilirea comparabilelor pentru chirii, expertul reține în esență următoarele:
conform explicațiilor din cap.VI.1, imobilul este inclus în zona de spații verzi, cu restricții de construire privind POT, CUT, regim de înălțime și utilizare. Utilizarea imobilului ca bază sportivă și de agrement datează din 1972, nu s-a modificat până în prezent și nu sunt perspective de schimbare. Având în vedere și prevederile din SEV 104 art.140, CMBU pentru baza Cutezătorii este utilizarea existentă, respectiv baza sportivă și de agrement.
Terenul bazei Cutezătorii nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curți, Construcții și pe care se pot edifica clădiri până la P+14, așa cum se constată pe terenurile învecinate care nu sunt incluse în categoria spații verzi.
Pe piața imobiliară există contracte de închiriere pentru imobile din incinta unor baze sportive din București, inclusiv în baza Tei, aflată în imediata vecinătate a bazei Cutezătorii. Documentele furnizate de MTS, acte 63, includ 82 de contracte de închiriere (nu oferte) și acte adiționale aferente. Prin urmare, existau comparabile de piață pentru chiria bazelor sportive.
Întrucât există suficiente informații de piață - tranzacții efective - și având în vedere CMBU, cea mai potrivită metodă de evaluare a chiriei de piață este comparația cu contractele de închiriere. Comparația cu tranzacții prezintă un grad sporit de încredere față de comparația cu oferte de închiriere, deoarece lansarea unei oferte nu implică nicio responsabilitate a emitentului, iar ofertele vechi, posibil incomplete, nu mai pot fi verificate și completate prin contactul telefonic cu foștii emitenți. Tocmai din acest motiv, în Standardele de evaluare citate în cap IX.1 din Expertiză, prima opțiune este comparația cu tranzacțiile efective, nu cu ofertele.
Contractul pentru baza Steaua, poz. 80 în Anexa 11, include teren (liber și construit) total 54.581 mp, similar cu baza Cutezătorii - cu chirie 3.250 Euro/lună pentru construcții și teren, adică o chirie medie de 3.250/ 54.581 = 0.0595 Euro/mp/lună, de peste 6 ori mai puțin decât media de 0.36 Euro/mp/luna calculată în obiecțiuni. Prin urmare, s-a apreciat întrebarea din obiecțiuni devine pur retorică. În plus, se observă că o comparație cu baze sportive închiriate în întregime conduce la chirii mai mici decât cele calculate în expertiză.
Evaluările chiriilor de piață pentru construcții sunt expuse detaliat în Anexa 12 la expertiză. În categoria construcții intră și terenurile de sport indicate în inventarul din 2001 și descrise în cap. VIII. S-au utilizat în evaluări numai contractele de închiriere din anii 2008-2018 și care indică distinct chiriile unitare pentru construcții și pentru terenuri libere.
Din analiza contractelor de închiriere din Anexa 11, se observă că unele imobile sunt închiriate și utilizate sezonier, numai vara, sau se prevăd chirii mai mici în sezonul rece. Unele contracte prevăd investiții (I) care vor fi efectuate de chiriași și recuperate din chirie. Contractul poz.9 în baza Tei prevede facilități (F) acordate de chiriași locatorului: accese gratuite, reduceri de tarif. Toate aceste aspecte au fost introduse în evaluările din Anexa 12 la expertiză, prin corecții individuale aplicate fiecărei comparabile.
Evaluările din Anexa 12 departajează 4 categorii de chirii, explicate în cap. X.2: 1 - construcții pentru cazare, vestiare, grupuri sanitare, birouri, ateliere; 2 - construcții pentru spații comerciale, chioșcuri, terase; 3 - terenuri de tenis, fotbal, volei; 4 - terenuri și dotări plaje, parcări și închiriere hale metalice. Toate aceste imobile se închiriază la prețuri unitare diferite, care nu pot fi amestecate într-o evaluare globală, așa cum se procedează în Coraport și în Punctul de vedere.
De asemenea, în ceea ce privește evaluarea chiriilor pentru construcții, se reține, în esență, următoarele:
Suma totală de 576.169,69 Euro este valoarea tehnică, cu uzură a construcțiilor din baza Cutezătorii, indicate în lista de inventar din noiembrie 2001. Această sumă nu este valoarea de piață, ci reprezintă, conform explicațiilor din cap. VIII, costurile de reconstruire, stabilite în baza preturilor unitare din Cataloagele de reevaluare serie 1964, actualizate în 2009, la care se aplică uzura fizica indicată în Normativul P135/1999 cumulată cu deprecierea funcțională.
Spre deosebire de valoarea de piață, costurile de reconstruire nu depind de poziția imobilului. Costurile au fost calculate pentru a cuantifica valoric toate caracteristicile tehnice și funcționale ale imobilelor, utile în departajarea construcțiilor pentru evaluarea chiriilor. GEV 630 - art. 69 definește abordarea prin cost ca fiind procesul de obținere a unei indicații asupra valorii proprietății imobiliare subiect prin deducerea din costul de nou al construcției a deprecierii cumulate și adăugarea la rezultat a valorii terenului estimată la data evaluării.
Prin urmare, costul construcției este numai o etapă intermediară în stabilirea valorii de piață.
SEV 104 - art.40.1: definește Chiria de piață ca fiind suma estimată pentru care un drept al proprietății imobiliare ar putea fi închiriat, la data evaluării, între un locator hotărât și un locatar hotărât, cu clauze de închiriere adecvate, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere.
Pentru estimarea chiriilor, Standardele de Evaluare nu prevăd aplicarea unei rate de capitalizare la costurile de reconstruire și nici vreo abordare prin cost.
Chiriile de piață nu se pot calcula pornind de la o valoare care nu este de piață și nici aplicând o rată de capitalizare unică și estimată la toate tipurile de construcții pentru care, conform Contractelor efective prezentate, se percep chirii diferite.
Întrucât există contracte efective de închiriere pentru mai multe baze sportive, unele în imediata vecinătate a bazei Cutezătorii, nu se justifică evaluarea chiriilor prin alte metode decât comparația directă cu chiriile de piață din aceste contracte.
În fine, pentru evaluarea chiriilor pentru terenuri, se fac următoarele precizări, în raport de obiectivele formulate:
Pentru terenurile de sport chiriile sunt calculate separat. De exemplu, pentru terenurile de tenis, chiriile lunare, în funcție de starea tehnică, sunt 0.384 - 0.346 E/mp in anii 2009 - 2013 si 0.500-0.450 E/mp în anii 2013-2018. Obiecțiunile nu indică alte chirii pentru terenuri de sport.
Bazinele de înot, aflate pe luciu de apă, erau nefuncționale în 2001, deci nu erau închiriabile. S-a precizat că obiecțiunile nu au contestat evaluarea costurilor din Anexa 8, fise 2 si 3, care indică stare nefuncțională la bazine.
La fel ca si în cazul construcțiilor, întrucât există Contracte efective de închiriere pentru mai multe baze sportive, inclusiv în imediata vecinătate a bazei Cutezătorii nu se justifică evaluarea chiriilor prin alte metode decât comparația directă cu chiriile de piață din aceste Contracte.
Baza Cutezătorii este încadrată în PUG ca spațiu verde în categoria "baze de agrement, complexuri și baze sportive", zona V3b, iar fâșia de protecție pe malul lacului, cu lățime de 50 m (30 m în unele PUZ aprobate anterior PUG), este în zona V4. Zonele V3 (și V4) prezintă limitări de înălțime și coeficienți urbanistici: POT max. 30% (15%) și CUT max. 0.35 (0.2) mp ADC/mp teren. Pe aceste terenuri se pot construi (și s-au construit) numai clădiri parter, cu unele accente P+1 sau P+2. Aceste aspecte sunt explicate în cap Vl.1 din Expertiză, dar omise din Obiecțiuni.
Așa cum s-a explicat în cap IX.3 din Expertiză, terenul bazei Cutezătorii nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curți Construcții și pe care se pot edifica clădiri până la P+14.
Pe terenurile învecinate, incluse în zona de spații verzi, respectiv Parcul Verdi și bazele sportive MapN și Tei, nu există decât construcții specifice V3 și V4, parter, cu unele accente maxim P+2, la fel ca în baza Cutezătorii.
Prin urmare, chiriile de piață pentru baza Cutezătorii se pot evalua numai prin comparație cu chiriile contractate pentru alte baze sportive.
Toate aceste elemente conduc la concluzia că raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătorești este unul complet, cuprinzător, care permite instanței să stabilească un prejudiciu exact, cert, pe care inculpatul Mihnea Costoiu urmează a fi obligat să-l acopere”, se arată în motivarea prin care Costoiu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Rector trimis la muncă la Arhiepiscopie
Fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Mihnea Costoiu, actual rector al Universității Politehnica București a fost trimis de judecătorii ICCJ, care l-au condamnat, în 31 martie, la o pedeapsă cu suspendare de trei ani, la muncă în folosul comunității la Arhiepiscopia Bucureștilor sau ADP Sector 1.
Totodată judecătorii au confiscat de la Costoiu aproape 270.000 de euro și au menținut sechestrele pe bunurile mobile și imobile ale acestuia.
„În baza art. 93 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Domeniului Public București - Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Conform art. 91 alin. (4) din Codul penal, atrage atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni, ale nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse pe durata termenului de supraveghere.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.112 lit.e) din Codul penal, confiscă de la inculpat suma de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.
Menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr.458/P/2017 din data de 20.03.2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr.309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (dosar nr.802/1/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin: - cotă parte de 1 din imobilul situat ..., constând în teren intravilan în suprafa?ă de 1.900 mp din acte ?i de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. ... a loc. ... – O.C.P.I. ... – B.C.P.I. ...; - cotă parte de 1 din imobilul situat în ...., constând în teren intravilan în suprafa?ă de 5.100 mp din acte ?i de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. ... a loc. ... – O.C.P.I. ... – B.C.P.I. ... În baza art.274 alin.(1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 145.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpatului, în sumă de 300 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, pentru procuror ?i păr?i, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 martie 2022”, au mai notat magistrații ICCJ în minuta deciziei de joi.
Decizie grea...
Instanța supremă a amânat până în prezent de trei ori luarea acestei decizii în cazul fostului demnitar.
Costoiu este judecat pentru fapte de mare corupție referitor la un document semnat de acesta în locul fostului ministru după pretinse înțelegeri prealabile cu fostul tenisman și afacerist Dinu Pescariu privind administrarea Bazei sportive „Cutezătorii„.
Astfel, instanța supremă a finalizat, în 16 decembrie 2021, cercetarea judecătorească în dosarul de mare corupție al fostului secretar de stat în Ministerul Educației, Mihnea Costoiu, acuzat de semnarea unui act ce ar fi produs un prejudiciu major statului român legat de modul de utilizare al Bazei sportive Cutezătorii.
La termenul final instanța a ascultat pledoaria procurorului DNA care a explicat în detaliu de ce se impune condamnarea fostului oficial la o pedeapsă de aproape zece ani de închisoare cu executare în regim de detenție.
Astfel, procurorul Direcției a reluat expunerea celor petrecute pe parcursul anchetei dar și a procesului de la instanță și la final a cerut condamnarea lui Costoiu la o pedeapsă cuprinsă între limitele de 4 și 14 ani.
A semnat total ilegal...
„Costoiu a semnat acest act fără să existe o hotărâre si împotriva legii existente în vigoare.
Din declarația Ecaterinei Andronescu a rezultat că el a semnat acest document fără încuviințarea sa.
Ecaterina Andronescu a recunoscut, ca martor, că a fost abordată de Dinu Pescariu pentru încheierea acestui act dar l-a refuzat.
Ea spune ca nu și-a dat acordul. Declarația lui Dinu Pescariu junior trebuie înlăturată ca nefiind sinceră.
Latura subiectivă, spunem noi, e că acesta (Mihnea Costoiu - n.r.) a săvârșit fapta cu intenție.
Intenția rezultă din lipsa solicitărilor avizelor pentru semnarea acestui act.
Toate aceste semnături invocate au fost falsificate. Martorii a căror semnături apar pe documentul incriminat nu își recunosc semnăturile.
Martorii au fost chemați în ultima zi de mandat noaptea târziu pentru a semna.
El a încercat obținerea acestor semnături dar nu a reușit tocmai pentru că acest contract nu a fost întocmit in mod legal”, a explicat magistratul de la DNA.
Profesori și elevi umiliți la Baza Cutezătorii, păstorită de Pescariu
„Amintim că profesorilor de sport nu li se permitea accesul în incinta bazei, bun domeniu public.
Nu puteau executa antrenamentele pe terenurile puse la dispoziție de fundația Dinu Pescariu.
Copiii priveau de pe margine iar orele de sport deveniseră inexistente după semnarea acestui act adițional.
Actul de locațiune din 2004 era încă în vigoare și nu mai era necesară încheierea vreunui nou act adițional la contract, așa cum corect a întărit și martora Ecaterina Andronescu.
Pe nota semnată spune martora, ea a statuat luarea la cunoștință dar nu și aprobarea semnării unui nou contract”, a mai punctat procurorul anticorupție.
Doar semnătura lui Costoiu a produs efecte
„Și dacă am pleca de la premisa apărării, respectiv că actul a existat și a fost semnat de Andronescu, iar el nu a făcut decât să îndrepte o eroare materială, ajungem la efectivitatea faptului că doar actul său a produs efecte juridice.
Răspundea penal și Ecaterina Andronescu dacă ar fi semnat un act de genul cu consecința producerii acestor efecte juridice precizate anterior.
Prejudiciul constatat este de zece milioane de lei.
E diferența de chirie dintre cât trebuia să încaseze ministerul și cât încasa de fapt fundația Dinu Pescariu după încheierea acestui contract.
Evaluarea expertului Bălășoiu. Nu este obiectivă. Ea spune ca valoarea bazei Liei Manoliu este una mai mare decat valoarea bazei Cutezătorii doar pentru ca e mai centrală.
Da. Baza Lia Manoliu e mai centrala. Dar nu poate susține doamna expert că o bază sportivă aflata în centrul Bucureștiului, unde poluarea fonica si atmosferică este mai mare decat pentru o baza aflata la marginea unui lac departe de trafic.
A comparat și cu baza sportiva Steaua. Aceea este o baza sportiva închiriată fragmentat si nu cut totul. Iarasi nu putem compara.
Privind locația foarte bună a Bazei Cutezătorii vedeți actele legale istețe care plasează qceataa baza intr-o zona foarte bună și dotarea unității cu mobilier modern.
Pescariu afirma la urmarire ca atunci in 2003 a preluat un maidan. Așa spunea el.
Expertul a scos sub un euro pe metru pătrat pentru aceaatsa bază ceea ce reprezinta costul unui metru de teren extravilan.
Nu se poate reține așa ceva deci expertiza trebuie înlăturată”, a mai precizat magistratul anticorupție.
Condamnare spre zece ani cu executare
„Sunt întrunite toate elementele faptei de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Fapta a fost cu intenție. Legea penala favorabilă inculpatului Costoiu este legea nouă. Limitele sunt între 4 și 14 ani.
Pedepsiți inculpatul și aplicați o pedeapsă cu executare orientată spre mediu pentru acesta. Cerem orientarea spre mediu și nu spre maxim având în vedere și trecerea a aproape 13 ani de la săvârșirea faptei.
Interziceți drepturile civile subsecvente condamnării penale.
Men nu s-a constituit parte civila dar vă solicităm să confiscați sumele de bani de la Mihnea Costoiu”, a încheiat procurorul de la DNA.
Fostul secretar de stat în Ministerul Educației, și om de bază al fostului ministru Ecaterina Andonescu, Mihnea Costoiu, s-a prezentat, joi la ICCJ unde instanța va asculta pledoariile finale din dosarul de mare corupție denumit „Baza Cutezătorii”.
La termenul de joi al procesului procurorul Direcției Naționale Anticorupție va reaminti judecătorilor faptele imputate fostului demnitar, probele concrete pe care acestea se intemeiază, profilul celui judecat iar la final vor spune ce pedeasă consideră că se impune a fi stabilită în cazul acestuia.
Dosarul de mare corupție al fostului secretar de stat în Ministerul Educației, Mihnea Costoiu, în care este judecat privind încheierea unui act adițional ce continua un contract din 2004 dintre minister și Fundația Omului de afaceri Dinu Pescariu, a ajuns la final.
Judecătorii instanței supreme au finalizat cercetarea judecătoarească în acest caz după audierea pentru prima oară a celui judecat și administrarea tuturor probelor anchetatorilor DNA.
Astfel, la termenul de joi al procesului, judecătorii vor asculta pledoaria finală a apărării ex-secretarului de stat dar și a acuzatorilor Direcției.
Pentru prima oară...
Fostul ministru și secretar de stat în Ministerul Educației, Mihnea Costoiu, a dat, joi, prima declarație în legătură cu acuzațiile de mare corupție privind încheierea unui act adițional ce continua un contract din 2004 dintre minister și Fundația Omului de afaceri Dinu Pescariu, acesta din urmă, artizan al afacerii Microsoft.
Concret, deși a fost pus sub acuzare în octombrie 2017 de către procurorii DNA Mihnea Costoiu nu a dat nicio declarație până în prezent, prevalându-se astfel de dreptul la tăcere.
La termenul de joi al procesului de mare corupție Costoiu a dat o amplă declarație din care reiese că artizana reală a actului adițional de continuare a afacerii începută în anul 2004 de minister cu Fundația afaceristului Pescariu, ar fi chiar ministrul în funcție din 2009, Ecaterina Andronescu.
Costoiu a explicat în detaliu argumentele pentru care nu putea acționa fără știința sau mai ales girul ministrului și că actul semnat de el era o îndreptare de eroare materiale la realul act adițional semnat la acea vreme de către fostul demnitar invocat.
„Am semnat ca la notar...”
Judecătorii ICCJ i-au amintit lui Costoiu, înainte de depoziția sa, că la DNA a uzat de dreptul la tăcere și i-au explicat că are în continuare acest drept.
„Iccj la dna v-ați prevalat de dreptul la tăcere. Să ne spuneți tot ce știți legat de acel act ad
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau