Fostul șef al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, condamnat la 7 ani de închisoare
Dimensiune font:
Fostul șef al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat joi, de Tribunalul Brașov, condamnat la 7 ani de închisoare, într-un dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupție.
În același dosar a fost condamnat, potrivit bizbrasov.ro, și fostul deputat PC Ion Diniță la 4 ani de închisoare cu executare.
Potrivit procurorilor DNA, obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfășurate în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, fiind legate de activitatea inculpaţilor Căncescu Adrian Aristotel, preşedintele al Consiliului judeţean Brașov şi Ispas Radu Petru, administrator public al judeţului Brașov, care şi-au folosit funcția publică de autoritate locală pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA ( reprezentată de Ion Diniță) și SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care le administrau.
Aceste două firme „de casă” dețineau cvasi – totalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial, prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu Andrei Aristotel. (Citește aici din rechizitoriul cazului)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau