George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Liderul AUR a încercat să intre, deși știe că are interdicție până în 2023
Dimensiune font:
Liderul AUR George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova vineri noapte, el încercând să intre să participe care parte a unei delegații a Parlamentului României ce are sâmbătă o ședință comună cu parlamentul moldovean. Simion a încercat să intre cu pașaportul diplomatic, deși știa că are interdicție de a intra în Republica Moldova până în 2023.
Simion a încercat să intre în Republica Moldova în jurul miezului nopții, miezul nopţii, pentru a participa la şedinţa comună a Parlamentelor Republicii Moldova şi României. Simion nu a fost lăsat să intre, a fost blocat pe aeroportul din Chișinău și a fost îndrumat spre primul avion înapoi spre București.
Toţi parlamentarii au fost lăsaţi să treacă, doar eu încă NU. Separatiștii mă trimit înapoi la București cu primul avion! Există doar un singur popor, ROMÂNESC. Moldovenismul e o invenție rusească”, a scris Simion pe Facebook.
„Uni ziceau și ce dacă ai pașaport diplomatic, lasă, am și pașaport diplomatic, dar mâine e ședință comună a parlamentelor și am fost invitați de către Parlamentul Republicii Moldova. Pe mine m-a interzis Igor Dodon, în plin regim Plahotniuc”, a spus Simion.
„O bătaie de joc la adresa României. La Chişinău în continuare ne conduc antiromâni. În continuare eu păţesc această ruşine”, a mai spus Simion.
Interdicția este în vigoare din 2018, când Simion a organizat un marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău, potrivit Digi24. Nu este prima dată când liderul AUR încearcă să intre în Republica Moldova, folosindu-se de pașaportul diplomatic de parlamentar. A mai făcut-o și în 2021, însă fără succes.
George Simion, un șir lung de interdicții în Republica Moldova
Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a primit prima interdicție de intrare în Republica Moldova în martie 2009, în epoca lui Vladimir Voronin, pentru că ar fi încălcat ordinea publică. Atunci făcea parte din Grupul de inițiativă „Spirit Românesc”, altă dată se prezenta și ca membrul Asociației „Noii Golani”, relatează Europa Liberă.
În decembrie 2014 i s-a interzis accesul din nou în Republica Moldova, fiind dat jos din autocarul de linie ce venea la Chișinău. Era de câțiva ani liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
În mai 2015, în ajunul unui protest, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova, pe un termen de cinci ani, din motive de securitate națională. Peste câteva luni, în septembrie, decizia de expulzare fusese suspendată în instanță, iar în februarie 2016 - anulată.
În 2018, anul centenarului, îi aduce o noua expulzare lui George Simion, tot pentru cinci ani, în vigoare și astăzi. S-a invocat un comportament agresiv și neadecvat în postul vamal moldovenesc, precum și motive de securitate. Era perioada în care numeroși primari semnaseră declarații simbolice de unire, aleși locali de pe ambele maluri ale Prutului erau lăsați ca la comandă să se „înfrățească”, iar Simion și confrații lui de idei, între care Vlad Bilețchi, Constantin Codreanu, admiteau că „unirea o va face Plahotniuc”, mai scrie Europa Liberă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau