George Soros: "Rusia se va prăbuşi dacă pierde în Ucraina”
Dimensiune font:
Într-un discurs, investitorul născut ungur şi fondatorul Fundaţiilor pentru Societatea Deschisă a spus că un al Treilea Război Mondial trebuie „evitat cu orice preţ”.
„Ar fi o mare schimbare în bine. Ar aduce o uşurare uriaşă societăţilor deschise şi ar crea probleme uriaşe pentru cele închise”, a comentat Soros despre o posibilă înfrângere a Rusiei în Ucraina la Conferinţa de Securitate de la München
Filantropul în vârstă de 92 ani adaugă că o victorie ucraineană ar avea ca rezultat prăbuşirea şi dizolvarea "Imperiului Rus".
Soros a militat că al Treilea Război Mondial trebuie "evitat cu orice preţ” şi că „sprijinul Europei pentru Ucraina trebuie menţinut”, l-a citat CNBC.
L-a felicitat pe Joe Biden pentru că furnizează Ucrainei rachete, tancuri şi muniţii necesare pentru a rezista unui atac rusesc, dar a constatat că opoziţia din partea Camerei Reprezentanţilor condusă de republicani face ca ajutorul din partea SUA să devină improbabil.
"Ţările din fosta Uniune Sovietică abia aşteaptă să-i vadă pe ruşi învinşi în Ucraina pentru că vor să-şi afirme independenţa”, a mai declarat Soros, potrivit Reuters.
Invazia Ucrainei de către Rusia din 24 februarie a declanşat unul dintre cele mai tensionate conflicte europene de după cel de-al Doilea Război Mondial şi cea mai mare confruntare între Moscova şi Washington de la criza rachetelor cubaneze din 1962.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau