Guvernul a adoptat proiectul de modificare a Codului Penal - Este vizată infracțiunea de incitare la urmă și discriminare
Dimensiune font:
Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege de modificare a articolului 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal, referitor incitarea la ură sau discriminare.
Proiectul de lege modifică art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal pentru punerea legislației naționale în acord cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, ca urmare a transmiterii de către Comisia Europeană, la data de 19.04.2023, a scrisorii suplimentare de punere în întârziere.
Prin acest document se comunică faptul că, după examinarea măsurilor de transpunere, se consideră că România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul art. 1 alin. (1) lit. a) din decizia-cadru.
Ce presupune modificarea
În acest sens, proiectul propune completarea art. 369 din Codul penal în conformitate cu cele solicitate de Comisie, astfel încât infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare să poată fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern și va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului.
În prezent, articolul propus pentru a fi modificat prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau