Ionuț Stroe îl demolează pe Ciolacu: El nu voia reducerea cheltuielilor la stat, PNL a cerut asta
Dimensiune font:
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a delcarat miercuri că atunci când a început discuţia despre măsurile fiscale, nici nu era vorba de a tăia vreo cheltuială de la stat şi liberalii au fost cei care au cerut asta şi tot ceea ce e în pachet de eliminare a unor cheltuieli nejustificate în acest moment a fost ideea lor.
Despre pachetul fiscal, Ionuţ Stroe a spus că sunt lucruri pe care PNL le-a promovat în trecut, acolo, idei prin care au încercat permanent să sprijine mediul privat,
”Ca de foarte multe ori, am încercat să protejăm interesele zonei economice, să oprim anumite taxe care ar fi putut să îi afecteze. (..) Când a început discuţia apropo de măsuri, nici nu era vorba de a tăia vreo cheltuială de la stat, noi am cerut asta şi tot ceea ce vedeţi în pachet de eliminare a unor cheltuieli nejustificate sau nenecesare în acest moment a fost ideea noastră”, a explicat Ionuţ Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că nu este un moment uşor pentru nimeni. ”Am încercat să sprijinim pe cât putem zona economică, să împărţim acest efort ca măsurile să privească pe toată lumea nu să fie cineva penalizat, nu doar anumite părţi din economie să fie penalizate. Pachetul de măsuri arată mult mai echilibrat decât ar fi putut fi, a fost periat, au fost idei eliminate de către noi”, a mai arătat Stroe, enumerând lipsa unui prag la PFA, cotele progresive.
”Probabil că dacă nu am fi avut acest major dezechilibru poate nu am fi recurs la ele ( la măsuri, nr), am fi lăsat economia să funcţioneze pe principiile de până acum”, a mai spus Stroe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau