Kievul răspunde Kremlinului: Ucraina ameninţă cu atacarea navelor de pe Marea Neagră care s-ar îndrepta spre Rusia
Dimensiune font:
Kievul răspunde Kremlinului: Ucraina ameninţă cu atacarea navelor de pe Marea Neagră care s-ar îndrepta spre Rusia
Administraţia de la Kiev a avertizat, joi, că va considera nave militare suspecte vasele comerciale de pe Marea Neagră care se îndreaptă spre porturi din Rusia, după ce Moscova a ameninţat navele care circulă spre porturi ucrainene, anunță Mediafax.
"Toate navele care circulă pe Marea Neagră spre porturi din Rusia sau spre porturi ucrainene aflate pe teritoriul ocupat temporar de Rusia vor putea fi considerate de Ucraina ca transportând mărfuri militare, cu toate riscurile care derivă din acest lucru", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării, citat de cotidianul Le Monde.
Miercuri, Ucraina propunea, pe fondul ameninţărilor Rusiei, acordarea de către Naţiunile Unite a unui mandat pentru patrule internaţionale pe Marea Neagră, prin colaborarea cu Turcia şi Bulgaria, în scopul continuării exporturilor de cereale.
Rusia a anunţat că, începând de joi, va considera ţinte legitime navele care circulă pe Marea Neagră spre sau dinspre porturi din Ucraina. "Navele vor fi considerate ca fiind potenţial militare. Drept consecinţă, ţările care le acordă pavilion acestor nave vor fi considerate ca fiind implicate în conflictul ucrainean de partea regimului de la Kiev. Anumite zone maritime din nord-vestul şi sud-estul apelor internaţionale ale Mării Negre sunt declarate în mod temporar zone periculoase pentru navigaţie", a avertizat Ministerul rus al Apărării.
Rusia a anunţat luni suspendarea Acordului cu Ucraina privind transporturile de cereale pe Marea Neagră, un tratat garantat de Turcia şi de Naţiunile Unite.
Însă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnalat că el poate continua transporturile de cereale pe Marea Neagră fără acordul Rusiei. Însă Moscova a avertizat asupra riscurilor continuării transporturilor de cereale pe Marea Neagră în lipsa garanţiilor de securitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau