Klaus Iohannis a informat Parlamentul că 50 de soldați ucraineni vor fi instruiți în România
Dimensiune font:
Președintele României, Klaus Iohannis, a informat, luni, Parlamentul că a aprobat instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari ucrainieni.
De asemenea, șeful statului a transmis conducerii Parlamentului că a aprobat și tranzitarea teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de către Finlanda Ucrainei.
Astfel, scrisoarea lui Klaus Iohannis a fost analizată în cadrul Biroului Permanent Reunit al celor două Camere.
“Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat tranzitarea teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de către Finlanda Ucrainei şi instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari ucrainieni”, a fost unul din subiectele discutate de membrii conducerilor celor două camere ale Parlamentului.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au analizat, în ședința din 6 iulie 2023, implicarea României în crearea în unei facilităţi de instruire a piloţilor pentru operarea avioanelor F-16, inclusiv din Ucraina.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau