Klaus Iohannis, mirat de lipsa mașinilor cu numere de Ucraina, din vama Siret. Explicațiile primite de la autorități
Dimensiune font:
Președintele Klaus Iohannis a ajuns sâmbătă la tabăra de refugiați de la Siret. La finalul vizitei, a făcut declarații și a răspuns jurnaliștilor.
În discuțiile pe care le-a avut cu Raed Arafat și cu angajații ISU, Klaus Iohannis s-a arătat mirat de faptul că nu sunt atât de multe mașini ucrainene în vamă. Discuția inițială, de la vizita în tabără s-a putut auzi pe transmisiunea în direct de la vama Siret:
Klaus Iohannis: Cam câte persoane intră așa, pe oră sau pe zi?
Angajat ISU: Au fost momente în care au fost peste 700 de persoane pe oră.
Klaus Iohannis: Și autovehicule?
Angajat ISU: La început au fost mult mai multe, acum sunt mai puține.
Klaus Iohannis: Am văzut foarte puține mașini cu numere de Ucraina. Cu ce vin oamenii?
Angajat ISU: Vin cu autobuze până în zona de frontieră și de acolo trec pe jos.
În discuție a intervenit și Raed Arafat: "Sunt foarte mulți care și-au abandonat vehiculele acolo și au venit pe jos".
Klaus Iohannis: Pe la Isaccea sunt mai mulți sau mai puțini?
Raed Arafat: Sunt mai puțini decât aici.
Klaus Iohannis: Ei vin cu bacul acolo?
Raed Arafat: Vin cu bacul acolo, da. Bacul are o capacitate de 200 de persoane, dar uneori vin și 500.
Klaus Iohannis: Pe cei pe care îi vom aduce pe Coridorul Verde din Republica Moldova unde-i vom duce?
Raed Arafat: S-a stabilit la Huși o zonă de preluare. Noi am cerut 24 de ore timp de organizare.
Klaus Iohannis: Și va fi o organizare tot așa?
Raed Arafat. Așa va fi organizat. O să fie preluați de acolo și o să fie duși pentru prelucrare.
Discuțiile lui Klaus Iohannis de la finalul vizitei, de la vama Siret
La finalul vizitei, Klaus Iohannis a făcut declarații și a răspuns câtorva întrebări ale jurnaliștilor.
"Invazia Rusiei reprezintă o catastrofă. În România, ucrainenii sunt foarte bine primiți. Mulțumesc tuturor românilor și organizațiilor umanitare care din prima oră au fost prezenți în vămi și au primit așa cu se cuvine refugiații din Ucraina. Și autoritățile și-au făcut foarte bine datoria. Toți s-au implicat, și-au organizat munca și într-un timp record au realizat aceste spații, fluxurile prin vămi și așa mai departe. Oamenii care fug din calea războiului sunt în situații disperate. Foarte mulți dintre ei vin fără nimic. Noi oferim tot ce se poate oferi unor persoane într-o astfel de situație. Li se întocmesc și actele, celor care nu au acte corespunzătoare. Este o situație pe care nu și-a dorit-o nici un ucrainean și nici un român. Nici un ucrainean nu va fi refuzat la intrarea în România, ba mai mult, suntem în discuții cu vecinii din Republica Moldova pentru a-i ajuta și pe ei. Acolo este un număr foarte mare de refugiați. După evaluarea noastră, situația va continua. Noi credem că această catastrofă umanitară se va extinde. Va fi nevoie de foarte multe ajutoare și aici, dar și în Ucraina. Am decis să amenajăm aici, în Suceava, un centru logistic sau un hub, așa cum se spune acum. Vor fi colectate ajutoare umanitare din toată Europa și apoi vor fi duse în Ucraina. Am văzut locația unde se va organiza acest centru logistic. Vom porni prima etapă în cel mai scurt timp posibil. Cât va fi nevoie, atât vom face pentru a ameliora din suferința refugiaților și a celor din Ucraina", a spus Klaus Iohannis.
Întrebat de jurnaliști despre un scenariu în care România să fie implicată în vreun fel în conflict, Iohannis a răspuns:
-"Noi nu calculăm un scenariu în care România să fie implicată în conflict sau sa fie amenințată. România e țara noastră și aici rămânem."
Alte declarații:
-"În acest moment, nu avem indicii că se va extinde conflictul. Pe de altă parte, este foarte clar că avem un agresor care este Rusia și trebuie să organizăm o defensivă pentru statele noastre și este de dorit să vină forțe din NATO, mai aproape de flancul estic. Chiar mâine voi merge la baza Mihail Kogălniceanu unde a sosit un contingent important de militari străini. Noi ne apărăm, nu intenționăm să trecem mai departe"
"NATO nu se poate implica în acest conflict. Noi sprijinim refugiații și vom face asta și pentru cei care rămân în Ucraina, de aceea construim și acest centru logistic la Suceava".
Vama Siret, principala poartă de intrare a refugiaților ucraineni în țară
Președintele Klaus Iohannis a ajuns sâmbătă la tabăra pentru refugiați de la Siret, județul Suceava. Tabăra mobilă pentru cazare temporară de la Siret are o capacitate de 402 locuri. Până acum în tabără au intrat 2.050 de refugiați și au plecat spre alte locuri de cazare temporară sau spre alte destinații 1.782 de persoane.
Conform Prefecturii Suceava, sâmbătă dimineața, în tabără erau 268 de persoane și erau disponibile 134 de locuri.
Polonia este țara care a primit cei mai mulți refugiați ucraineni. Conform datelor oficiale, cifra de refugiați ucraineni care au intrat în Ucraina se apropie de 700 000. O explicație ar putea și faptul că majoritatea ucrainenilor vor dori să ajungă în vestul Europei, iar Polonia are graniță cu Germania.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau