Liderul PNL Iași solicită „scoaterea AUR în afara legii”
Dimensiune font:
Deputatul liberal Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, anunță că a extins plângerile penale la adresa copreședinților AUR George Simion și Claudiu Târziu. Reprezentantul Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului declară că AUR ar trebui scos în afara legii și explică mecanismele prin care se poate face acest lucru.
Alexandru Muraru spune despre 2021 că „a fost un an care a întors pe dos, într-un fel, societatea românescă, pentru că deși România se confruntă periodic cu un demon al trecutului, în 2021 am fost martorii manifestărilor acestui vis pe care l-aș denumi grotesc, este vorba despre acest miraj al neo-legionarismului, adică este un amestec de conservatorism, de tradiționalism, de naționalism, de ultraortodoxism, concomitent cu o respingere a valorilor occidentale și cu o înlocuire a acestora cu tot felul de minciuni agresive și violența directă exista deja, mai este doar un pas până la scăparea lucrurilor de sub control (...). Soluția este fermitatea legii și pedepsirea exemplară a derapajelor”.
Deputatul PNL crede că AUR trebuie scos în afara legii: „Instituțiile statului trebuie să răspundă dacă această formațiune AUR este o amenințare la adresa ordinii constituționale a României și pe cale de consecință e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa. S-au adunat numeroase elemente care fac posibilă și impun declanșarea acestui mecanism, pentru că statul trebuie să aibă o strategie pentru a se confrunta cu acest demon al trecutului (...). Există două proceduri pe care legea le... după modelul german, Parchetul General poate declanșa această procedură și CCR este chemată, prin legea de la începutul anilor 2000 pe baza căreia se înființează și funcționează partidele politice, să confirme o asemenea rezoluție”.
Alexandru Muraru precizează că a făcut plângeri penale pe numele copreședinților AUR George Simion și Claudiu Târziu: „Eu însumi am făcut mai multe plângeri penale și sesizări penale în ultimul an, cu privire la diverse fapte declanșate din interiorul AUR. Am fost chemat la audieri și pot să vă spun în premieră astăzi că după atacul asupra Parlamentului, de acum câteva săptămâni, sunt în legătură cu organele competente și am extins în aceste zile plângerile penale la adresa copreședinților AUR Claudiu Târziu și George Simion, pentru diverse fapte penale pe care le-am încadrat în plângerile mele, asta pentru că în discuțiile pe care le am cu investigatorii, un partid politic nu poate fi pus sub urmărire penală, dar membrii care au coordonat acest atac pot fi anchetați”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau